Klaus Iohannis intră în cușca cu lei. Președintele a decis să participe miercuri la ședința de Guvern
Klaus Iohannis ar fi informat Executivul că va participa la ședința de Guvern, pe motiv că se va adopta un memorandum pe tema educației. Președintele României urmărește îndeaproape derapajele impardonabile făcute de guvernul Cîțu din ultimul timp, dar se face că nu vede și nu aude nimic.
Surse politice ne-au explicat faptul că gestul lui Klaus Iohannis este și un mesaj pentru liderii PNL. Președintele se va afișa alături de Florin Cîțu chiar în ziua în premierul va semna documentul prin intermediul căruia vor fi distribuiți banii către primari.
De altfel, președintele Klaus Iohannis și premierul Florin Cîțu se vor întâlni și astăzi, la Cotroceni, la depunerea jurământului de către membrii Consiliului Concurenței.