Klaus Iohannis i-a acordat preşedintelui PPE, Donald Tusk, decoraţia Ordinul Naţional „Steaua României”
Preşedintele Klaus Iohannis i-a acordat, joi, preşedintelui PPE, Donald Tusk, decoraţia Ordinul Naţional „Steaua României” în gradul de Mare Cruce, într-o ceremonie organizată la Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană.
„Anul trecut am semnat decretul care conferea domnului Donald Tusk cea mai înaltă distincţie a statului român – Ordinul ‘Steaua României’ în grad de Mare Cruce, pentru contribuţia sa excepţională în sprijinul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. Donald Tusk este un vechi prieten al României şi un adevărat european. Ne amintim cu toţii de discursurile sale inspiratoare în limba română pe care le-a susţinut la începutul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, la Ateneul Român, şi la Summitul de la Sibiu din 9 mai 2019, dar şi de afinităţile sale strânse cu România şi cu numeroase simboluri culturale cu care rezonează profund poporul român. Donald Tusk este una dintre cele mai euro-entuziaste personalităţi europene, jucând un rol important în consolidarea Uniunii Europene, în transformarea acesteia la nivel global şi în asigurarea unităţii naţiunilor noastre”, a declarat Iohannis.
El a subliniat că Donald Tusk a susţinut, în calitate de preşedinte al Consiliului European, în mod semnificativ acţiunile desfăşurate de Preşedinţia română la Consiliul UE, contribuind la succesul acesteia.
„Donald Tusk şi-a adus contribuţia definitorie la ceea ce suntem mândri să numim astăzi „spiritul de la Sibiu”. Summitul informal organizat în România şi prezidat de Donald Tusk a transmis un mesaj puternic de unitate în întreaga Europă, de angajament faţă de consolidarea în continuare a drumului nostru comun şi de încredere în viitorul Uniunii Europene”, a afirmat Iohannis.
El a arătat că Donald Tusk a avut o relaţie strânsă cu România şi în perioada 2007-2014, când era premier al Poloniei.
„În calitate de Preşedinte al Consiliului European, Donald Tusk a navigat cu înţelepciune în ape agitate, reuşind să menţină Uniunea puternică şi coerentă chiar şi în vremuri dificile, o expresie a angajamentului său faţă de idealul european”, a adăugat Iohannis, afirmând că Donald Tusk este nu numai un susţinător activ al proiectului european, ci şi un prieten şi partener al României şi al poporului român.
„Sunt profund mişcat de decizia dumneavoastră de a-mi acorda această distincţie onorabilă. (…) Sunt profund impresionat în primul rând ca polonez, pentru că, aşa cum aţi menţionat, am fost întotdeauna fascinat de cultura şi istoria României, (…) dar şi ca european, nu numai ca polonez, un european care admiră consistenţa şi determinarea în lupta dumneavoastră pentru independenţă, statul de drept şi unitatea europeană şi în al treilea rând ca prieten al unuia dintre cei mai mari politicieni contemporani, aşa cum sunteţi dumneavoastră, domnule preşedinte. Sunt mândru să primesc această distincţie”, a spus preşedintele PPE.
La ceremonie au participat mai mulţi europarlamentari PPE şi comisarul european Adina Vălean.
Preşedintele Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European.