Klaus Iohannis aduce o schimbare in NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că a reuşit, alături de omologul său polonez, Andrzej Duda, să producă „o schimbare de atitudine în NATO faţă de flancul estic”.

„Începând de la Summitul din 2016, ne-am implicat foarte mult şi eu şi domnul preşedintele Duda pentru a produce o schimbare de atitudine în NATO faţă de flancul Estic. Şi am reuşit. Avem, între timp, abordări specifice NATO pentru flancul estic, avem diferite forţe înaintate, avem forţe de intervenţie, forţe de intervenţie rapidă, avem o întreagă strategie NATO pentru zona Mării Negre, ceea ce înainte nu a existat sub această formă şi avem împreună formatul B9, care a venit în summiturile NATO şi i-am convins pe aliaţii noştri că aceste chestiuni sunt importante nu doar pentru noi, ci sunt importante pentru întreaga Alianţă”, a afirmat şeful statului român, în cadrul unei conferinţe de presă, alături de Andrzej Duda.https://www.youtube.com/embed/rLyQxFPxMZE


Iohannis a afirmat că România şi Polonia vor continua să se implice în securitatea regiunii, la nivel aliat.

„Vom continua să întărim NATO ca şi alianţă. Vom garanta securitatea naţiunilor noastre pe flancul estic şi vom fi în situaţia să jucăm împreună un rol foarte important în această regiune”, a subliniat el.

La rândul său, preşedintele Poloniei a vorbit de necesitatea ca politica de construire de capabilităţi pe flancul estic al NATO „să fie continuată şi realizată”.

„Faptul că este nevoie să fie continuată este demonstrat tocmai de dezvoltarea situaţiei din Ucraina şi din jurul Ucrainei. Manevrele ruseşti care au avut loc acum câteva săptămâni, relocarea de forţe numeroase ruseşti derulată în mod foarte bine organizat, şi trebuie să spunem asta, este de asemenea un element la care NATO se uită din punct de vedere armat, pentru că într-adevăr capabilităţile ruseşti şi logistice de a transfera forţe numeroase într-un timp foarte scurt arată care este pregătirea şi ce exerciţii fac forţele armate ale Federaţiei Ruse”, a afirmat Andrzej Duda, potrivit traducerii oficiale.

În acest sens, a repetat mesajul că NATO trebuie să demonstreze că este o alianţă adaptabilă.

„Asta am subliniat în 2016 şi subliniez de atunci continuu, pentru că nu s-a schimbat nimic. Este foarte important să arătăm că Alianţa Nord-Atlantică este vie, că această alianţă se adaptează la situaţia care se schimbă”, a afirmat preşedintele Poloniei.

El a adăugat că NATO este o alianţă defensivă, gândită doar pentru a nu permite atacarea statelor membre. „Pentru asta sunt forţele alianţei Nord-Atlantice”, a spus oficialul polonez.

Totodată, Duda a vorbit despre necesitatea ca statele aliate să se preocupe şi de propria securitate.

„Avem teritorii ucrainene ocupate şi nu ne putem întoarce privirea de la această parte a continentului. Cu siguranţă toţi trebuie să sprijinim Ucraina, dar trebuie să ne îngrijim şi de securitatea noastră, pentru că ne aflăm pe flancul Estic”, a punctat Duda.

Preşedintele Klaus Iohannis găzduieşte luni, alături de omologul său polonez, Andrzej Duda, Summitul Formatului Bucureşti (B9). O intervenţie online va avea la acest summit şi preşedintele SUA, Joe Biden.

Vizita preşedintelui polonez la Bucureşti la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis are loc în contextul celebrării a 100 de ani de la încheierea Convenţiei de Alianţă Defensivă între Regatul României şi Republica Polonă, semnată la 3 martie 1921, moment simbolic al relaţiei bilaterale.

Marţi, cei doi şefi de stat vor participa la Ziua distinşilor vizitatori a exerciţiului militar „Justice Sword 21”, care se desfăşoară la Poligonul Smârdan şi la care Polonia participă cu forţele şi mijloacele tehnice desfăşurate în ţara noastră în cadrul Prezenţei Adaptate de pe Flancul Estic aliat, din structurile Brigăzii multinaţionale NATO de la Craiova