Kelemen Hunor: Nu am discutat despre preţul carburantului nici în Coaliţie, nici în Guvern

Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat că liderii Coaliţiei de guvernare nu au discutat încă despre despre măsurile de reducere a preţului la carburant, subiectul urmând să fie pe masa Coaliţiei săptămâna aceasta sau următoarea. Şeful UDMR a mai explicat că în ceea ce priveşte măsurile ce pot fi luate, sunt două variante, reducerea accizei şi plafonarea preţului, iar în cazul plafonării, trebuie acoperită diferenţa de preţ.

„Nu trebuie să preluăm niciun model. Chestia asta nu merge, că noi preluăm un model din Ungaria, din Polonia, din Marea Britanie sau din Statele Unite. Trebuie să vezi cum funcţionează economia ta şi orice plafonare înseamnă că tu, statul, trebuie să plăteşti diferenţa la pompă la cel care comercializează. Ai de unde să plăteşti sau nu, e o altă întrebare”, a declarat vicepremierul Kelemen Hunor, potrivit Agerpres. Potrivit liderului UDMR, accizele la carburant ar putea fi reduse pe o perioadă determinată, dar pentru acest lucru trebuie ca statul să discute şi cu producătorii. „Dacă tu reduci accizele şi ei nu reduc preţul la pompă, atunci nu ai făcut nimic”, a explicat şeful UDMR. „Pe intervenţia statală pe termen lung nu poţi să reduci, pentru că cei care vin şi aduc benzină, motorină la pompă cumpără de pe piaţă, nu cumpără de la stat. Trebuie să fim foarte conştienţi că lucrurile sunt interconectate şi interdependente. Noi nu putem să plafonăm preţul decât dacă avem bani de unde să plătim diferenţa. Eu cred că dacă va exista o înţelegere pe piaţa petrolului la nivel global, va exista o scădere, dar nu vom reveni la ceea ce am avut acum 4-5 ani. (…) Există cele două variante – reducerea accizei şi plafonare a preţului – dar trebuie discutat. Noi nu am discutat acest lucru nici în Guvern, nici în coaliţie în acest moment”, a mai afirmat vicepremierul.

Liderul UDMR a mai explicat că subiectul va fi pe masa coaliţiei săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare. „Vorbim de o criză globală, nu vorbim de o criză românească sau balcanică. Dacă nu suntem în stare să explicăm oamenilor că este o criză globală, în care statul român are un segment extrem de mic şi o contribuţie şi mai mică, dar şi o capacitate de intervenţie foarte mică, înseamnă că nu suntem oameni responsabili. Asta este în acest moment situaţia”, a conchis Kelemen Hunor.