Kazahstanul vrea să îşi majoreze livrările de petrol spre Germania prin conducta Drujba în 2023

Transneft, compania care deţine monopolul asupra conductelor petroliere din Rusia, a dezvăluit că firma kazahă KazTransOil a cerut rezervarea unor capacităţi de 1,2 milioane de tone pentru conducta Drujba în 2023, în ideea de a putea să livreze o cantitate suplimentare de petrol către Germania, a anunţat joi agenţia de presă RIA Novosti, citată de Agerpres.

Uniunea Europeană a promis că va înceta să mai cumpere ţiţei rusesc via rutele maritime, începând cu data de 5 decembrie, în cadrul sancţiunilor impuse Moscovei după invadarea Ucrainei.

Deşi conducta petrolieră Drujba (Prietenia) este exceptată de la sancţiuni, rafinăriile germane de la Leuna şi Schwedt, care sunt conectate la conducta Drujba, nu au mai comandat petrol rusesc pentru 2023, a informat anterior Ministerul german al Economiei. Oficialii de la Berlin s-au declarat încrezători că petrolul kazah, care ar urma să ajungă în Germania prin conducta Drujba via Polonia, va putea înlocui ţiţeiul rusesc rafinat la Schwedt.

Potrivit RIA Novosti, grupul rus Transneft a precizat că firma KaztTransOil, transportatorul naţional de petrol din Kazahstan, a cerut autorizaţia de a livra o cantitate suplimentară de 300.000 de tone de petrol în primul trimestru al anului următor. Solicitarea KaztTransOil va trebui să fie aprobată de Ministerul rus al Energiei.

KazTransOil JSC este o subsidiară a KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan, care deţine 90% din acţiunile KazTransOil.