Jupiter și Saturn, portretul celor mai mari două planete din sistemul solar și sateliții lor super-interesanți

Jupiter este cea mai mare planetă din sistemul nostru solar, poartă numele conducătorului zeilor romani și ziua durează doar 10 ore. Saturn poartă numele zeului roman al recoltei, este celebru pentru superbele sale inele alcătuite din gheață, piatră și praf și ambele planete au sateliți naturali ce merită explorați pentru că ar putea exista forme simple de viață. Cele două planete se vor vedea extrem de apropiate pe cerul nopții (precum un astru dublu), chiar dacă ele sunt despărțite în realitate de peste 650 milioane km.

JUPITER

Jupiter este cea mai mare planetă din sistemul solar, distanța medie față de Soare este de 778 milioane km temperatura medie la suprafață este -148 de grade, iar masa planetei este de 318 mai mare decât a Terrei.

Jupiter nu este niciodată mai aproape de 578 de milioane km de Terra și cele mai cunoscute sonde ce au ajuns la ea sunt Cassini și Juno.

Dacă un om ar ajunge pe Jupiter nu ar putea păși, fiindcă nu există sol, Jupiter fiind o gigantă gazoasă. Vântul suflă și cu peste 600 km/h, sunt și fulgere uriașe, dar și aurore spectaculoase. Jupiter are cel puțin 66 de sateliți naturali și, indiferent cu ce instrument este observată planeta, se pot vedea doar norii de deasupra ei.

Zilele sunt foarte scurte pe Jupiter, planeta se rotește atât de repede în jurul axei sale, încât o rotație completă durează numai 9,9 ore terestre și, tot din cauza vitezei de rotație, planeta nu este complet rotundă. Din cauza rotației rapide și a miezului solid, Jupiter generează cel mai puternic câmp magnetic din sistemul nostru solar.

Atmosfera jupiteriană este compusă în proporție de 90% din hidrogen și 10% din heliu și planeta s-a format acum aproximativ 4,5 miliarde de ani.

 » sursa: hotnews.ro