Ireal ce factură la curentul electric a primit acest cuplu de șomeri. Câți bani au de plătit Patricia și Marko

O cuplu de șomeri din Viena au ajuns în pragul disperării când au văzut suma exorbitantă pe care o au de plată la factura de electricitate, mai ales că nu au nici mașină de spălat, nici cuptor cu microunde.

Patricia, în vârstă de 30 de ani, și soțul ei, Marko, de 45 de ani, își caută un loc de muncă de cinci luni. Anul trecut s-au mutat într-un apartament în districtul 22 împreună cu cei doi copii ai lor care au 8 și 10 ani.

Și ca și cum nu ar fi fost de ajuns, de curând au aflat că au de plătit aproximativ 5.600 de euro pe an pentru electricitate – în plus mai au de achitat și o sumă considerabilă de 2.440 de euro pentru restanțe.

Aceasta este însă inaccesibilă pentru familie, care are deja probleme financiare. “Nu avem mașină de spălat, uscător sau cuptor cu microunde în apartamentul nostru”, spune tânăra de 30 de ani pentru “Heute”, care a ajuns să își facă cumpărăturile din piețele sociale

Femeia susține că factura este greșită și au încercat să ia legătura cu serviciul clienți al Wien Energie, dar nu au rezolvat nimic. “Nimeni nu-mi poate explica de ce factura noastră la electricitate este atât de mare”, a spus mama disperată.

Ce le-a transmis furnizorul de energie


Totuși la cererea cotidianului austriac Heute, furnizorul de energie din Viena s-a uitat mai atent la factură, însă, din păcate pentru această familie, s-a dovedit că nu a existat nicio eroare de calcul.

“Sumele parțiale au fost stabilite prea jos după mutare, pe baza unei prognoze de consum de 790 de kilowați oră. Familia a plătit “doar” 422 de euro anul trecut”, a explicat o purtătoare de cuvânt a companiei.

Cu toate acestea, consumul de electricitate de 3.787 de kilowați oră este foarte mare – în comparație, o gospodărie vieneză medie se descurcă cu aproximativ 2.000 de kWh. În plus, frâna de preț a guvernului pentru electricitate acoperă doar un consum de 2.900 kWh. Tot ceea ce se consumă mai mult de atât va fi taxat la prețurile ridicate de pe piață.

Potrivit Wien Energie, familia afectată are acum posibilitatea de a achita factura în rate. “În plus, suntem foarte bucuroși să trecem clientul la oferta noastră actuală Optima Entspannt cu 90 de zile de energie gratuită. Acest lucru ne permite să reducem semnificativ noile rate trimestriale la 420 de euro. Astfel, costurile anuale totale rămân la aproximativ 1.800 de euro, în timp ce consumul rămâne același.”

Patricia și soțul ei pot beneficia, de asemenea, de consiliere energetică, scrie ziarulromânesc.at.