Iohannis, mesaj la comemorarea Progromului de la Iași: Astăzi să nu trecem fără să observăm actele de discriminare și rasism

Președintele Klaus Iohannis a transmis luni un mesaj cu ocazia comemorării Progromului de la Iași. Președintele a amintit de „unul dintre cele mai teribile pogromuri din al Doilea Război Mondial”, când 13.000 de evrei români au murit între 28 și 30 iunie 1941. De asemenea, Klaus Iohannis avertizează că astăzi ura este mascată de tactici populiste și că se ascunde în comentarii pe rețelele sociale sau pe platformele virtuale.

„În urmă cu 79 de ani, un eveniment sângeros a marcat profund trecutul nostru și va continua să ne umbrească istoria și să ne țină în alertă conștiințele. Unul dintre cele mai teribile pogromuri din al Doilea Război Mondial s-a petrecut la Iași, unde acte de o cruzime greu de imaginat au adus comunității locale o tristă faimă de abdicare de la valorile fundamentale ale umanității. Evreii au fost vânați, maltratați și asasinați, inclusiv în curtea chesturii locale, aceste acțiuni extrem de violente prefațând îmbarcarea evreilor în trenuri de marfă, sub consemnul că vor fi deportați. Mii de suflete au fost ucise, în căldura toropitoare a verii, prin sufocare și deshidratare în „trenurile morții”, dintre care mulți copii și bătrâni. Până la 13.000 de evrei români au pierit în timpul acestei crime colective,

 » Citește tot articolul pe www.digi24.ro