Iohannis a promulgat legea care permite României să doneze armament Ucrainei

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 81/2022 pentru modificarea art. 9 din ordonanţa Guvernului 122/1998 privind acumularea, scoaterea şi împrospătarea produselor din rezervele proprii ale forţelor destinate apărării naţionale, informează Administraţia Prezidenţială.

Prin actul normativ promulgat joi de preşedintele Iohannis este posibilă donarea unor produse din rezervele proprii ale forţelor destinate apărării naţionale către autorităţile altor state.

„Donarea unor astfel de bunuri se va realiza doar ca urmare a solicitărilor autorităţilor de resort ale statelor aliate sau partenere, adresate instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, în condiţiile în care există sau pot fi asigurate fondurile necesare pentru împrospătarea rezervelor proprii ale forţelor destinate apărării naţionale”, arată expunerea de motive a actului normativ.

Conform expunerii de motive a legii promulgate de către şeful statului, „reglementarea donaţiei prin exceptarea de la aplicarea prevederilor din Codul civil va avea ca efect eliminarea costurilor suplimentare pe care le presupune în mod normal această procedură”.

Preşedintele Iohannis a mai promulgat, joi, legea privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 65/2021 pentru modificarea ordonanţei nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România şi a altor acte normative şi legea pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2022 privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare ale unor operatori economici din industria naţională de apărare.