Ioana Mihăilă a găsit cea mai vulnerabilă categorie de cetăţeni pe care să facă experimente: copiii!
Guvernul Cîţu, prin intermediul ministrului Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a găsit cea mai vulnerabilă categorie de cetăţeni pe care să facă experimente: copiii! Printr-un heirupism demn de regimurile totalitare, autorităţile au decis ca elevii şi studenţii să poarte la şcoală doar măşti medicale.
Dintr-odată, măştile obişnuite, textile, nu mai sunt bune de nimic. Asta a stabilit guvernul Cîţu, fără prea multe explicaţii. Însă ceea ce frizează absurdul este că doar copiii şi adolescenţii se pot infecta cu noul cornavirus dacă nu poartă măşti specifice saloanelor de operaţii. În rest, printr-o decizie definitivă şi irevocabilă a guvernului Cîţu, celelalte categorii de cetăţeni sunt protejate sută la sută, indiferent de cum aleg să se protejeze.
Trecem peste faptul că binecunoscutele măşti albastre nu asigură, potrivit producătorilor şi epidemiologilor, nicio barieră demnă de luat în calcul împotriva Covid-19. Practic elevii vor fi obligaţi să poarte non-stop, timp de 6-8 ore (unii şi la after-school), acea mască medicală care în multe cazuri generează alergii. Şi asta în timp ce restul populaţiei rămâne cu deplina libertate de a alege.
Înţelegem că, potrivit ministrului Mihăilă, virusul acţionează cu mult mai multă virulenţă în şcoli decât în metrou, în supermarket, în autobuze şi tramvaie, în clădiri de birouri sau în alte locuri la fel de aglomerate. Ori poate că avem de-a face cu încă o măsură inutilă, nefundamentată ştiinţific, discriminatorie, menită doar să-i aburească pe părinţi că ”totul este în regulă, copiii sunt în siguranţă”. Întrebarea este câţi dintre aceşti părinţi poartă mască medicală 8 ore pe zi, non-stop. Câţi dintre miniştri. Cîţu sau Mihăilă o fac? Probabil că, în sinea lor, sunt perfect conştienţi că totul nu reprezintă decât o mare bătaie de joc, o punere în scenă la nivel amatoristic, menită să confere un fals sentiment de protecţie.
De altfel, cele mai recente studii arată că măştile chirurgicale albastre sunt la fel de bune ca frecţia la un picior de lemn. Cu siguranţă că şi ministrul Mihăilă a fost pusă în temă, însă ce mai contează atunci când vrei să ieşi la televizor şi să te baţi cu pumnul în piept că i-ai salvat pe copii de Apocalipsă? De pildă specialiştii Universităţii Waterloo din Ontario (Canada) au stabilit că măştile obişnuite, inclusiv cele albastre, chirugicale, au o eficienţă de numai 10 la sută în spaţii interioare. Cercetările anterioare au arătat că aerosolii dispersaţi de persoanele infectate sunt o sursă de transmitere a virusului chiar şi în afara zonei de distanţare socială de doi metri, recomandată pe scară largă de oficialii din domeniul sănătăţii publice. Practic, în cazul măştilor chirugicale albastre, peste 90 la sută dintre aerosolii expiraţi rămân nefiltraţi şi sunt redirecţionaţi în aerul ambiental. De aceea experţii recomandă măştile N95 şi KN95 (mult mai scumpe), capabile să filtreze minim 50 la sută dintre aerosoli.
Un articol recent din New York Magazine a menţionat un studiu pe scară largă realizat de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite, în mai 2021. Studiul, efectuat pe un amplu eşantion de peste 90.000 de elevi din toate instituţiile de învăţământ americane, a concluzionat că politicile de purtare a măştilor în şcoli nu au nici un beneficiu în prevenirea transmiterii Covid-19. De altfel, nu avem de-a face nici pe departe cu un experiment unicat. Numeroase studii similare, dar şi unii epidemiologi mai puţin promovaţi de mass-media, susţin aceeaşi idee.
Dacă presupunem că ministrul Mihăilă a ignorat cu bună ştiinţă concluziile specialiştilor mai puţin agreaţi, nu acelaşi lucru ar fi trebuit să se întâmple în relaţia cu experţii din ograda proprie. Mai precis, cei ai Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (subordonat guvernului Cîţu). Aceştia au actualizat recent metodologia de supraveghere pentru Covid-19. Astfel, noile norme prevăd că este considerată ”contact direct” o persoană care a stat într-o sală de clasă, de şedinţe sau de aşteptare a unui spital, cu un caz de Covid-19, la o distanţă mai mică de doi metri, timp de minimum 15 minute.
Cu alte cuvinte, ce spune INSP este că într-o sală de clasă, spre exemplu, măştile chirurgicale devin inutile odată ce avem un singur infectat printre elevi. Toţi colegii acestuia sunt consideraţi, automat, ”contact direct”, întrucât ar fi putut prelua virusul indiferent de nivelul de protecţie asigurat de Ministerul Sănătăţii. Care, apropo de măştile albastre, este inexistent potrivit ultimelor studii.
Aşadar, marea noutate a ministrului Ioana Mihăilă la început de an şcolar pare mai degrabă un moft, un abuz şi o modalitate foarte ieftină de a spune că ”am făcut tot ceea ce era, omeneşte, posibil”.
Dacă măştile chirurgicale albastre ar face, într-adevăr, diferenţa, atunci nu mă îndoiesc că guvernul Cîţu ar introduce obligativitatea purtării acestora la toate categoriile de populaţie, în absolut toate spaţiile închise, aglomerate. Cum nu a luat această măsură, demersul autorităţilor legat de elevi rămâne doar unul populist, demagog şi inutil. În plus, lasă loc suficient unor speculaţii, potrivit cărora ordinul ministrului Mihăilă ar fi strâns legat mai degrabă de dorinţa unor afacerişti de a scăpa de stocurile de măşti albastre.