Învățământul românesc – teroare și abuz! O profesoară din Petrila a agresat o elevă, smulgându-i genele false!

O profesoară din Petrila, Hunedoara, este cercetată disciplinar după ce i-a smuls genele false unei eleve de clasa a VI-a. În urma incidentului, aceasta a suferit leziuni oculare.
Deranjată de aspectul ei, profesoara de română i-a smuls genele false fir cu fir. În tot acest timp, femeia a forţat două colege ale fetei să o imobilizeze. „I s-au smuls nu doar genele false. I-a smuls genele ei, naturale. Sunt poze cu genele ei. Are goluri”, adaugă mama victimei.
Fata a încercat să aplaneze revolta profesoarei şi i-a cerut permisiunea să meargă la toaletă, unde ar fi putut să-şi îndepărteze singură extensiile de gene. Femeia nu s-a lăsat însă înduplecată.
În consecință, adolescenta a suferit leziuni oculare, iar cadrul didactic este cercetat disciplinar și s-a ales cu un dosar penal pentru purtare abuzivă.
Potrivit codului penal, lovirea sau alte acte de violenţă săvârşite în condiţiile alin. 1 se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
În urma incidentului, profesoara a fost mutată la bibliotecă și se află în concediu medical.
Protecția Copilului a fost sesizată și ea în acest caz.
Conducerea școlii spune că este prima ieșire de acest gen a cadrului didactic, deși în trecut a mai existat o sesizare din partea unei alte mămici care a reclamat că profesoara ar fi avut o atitudine necorespunzătoare față de o elevă care era pe hol în timpul orei. Procurorii supraveghează cercetările în acest caz.