Întrevedere a ministrului Ion Marcel Vela cu ambasadorul SUA la București – MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Ministrul afacerilor interne, domnul Ion Marcel VELA, s-a întâlnit marți, 9 iunie 2020, cu Excelența Sa domnul Adrian ZUCKERMAN, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România.

Cu ocazia acestei întrevederi, care a avut loc la sediul MAI, cei doi oficiali au discutat despre colaborarea dintre România și SUA în contextul pandemiei cu noul tip de Coronavirus.

În ceea ce privește aspectele din planul afacerilor interne, în timpul discuțiilor a fost evidențiată cooperarea foarte bună dintre autoritățile române și americane în domeniul securităţii, cu accent pe prevenirea şi combaterea criminalităţii, a migrației și a traficului de persoane.

Totodată, a fost subliniată necesitatea intensificării relațiilor dintre cele două state în conformitate cu direcțiile principale stabilite prin Declarația Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI, în condițiile în care dezvoltarea Parteneriatului Strategic cu SUA reprezintă un obiectiv prioritar al Guvernului României.

O temă importantă aflată pe agenda discuțiilor a fost includerea României în Programul Visa Waiver (VWP), ocazie cu care ministrul Ion Marcel Vela a reafirmat determinarea autorităților române de a continua eforturile pentru  includerea țării noastre în VWP.

În semn de apreciere, ministrul român i-a oferit Ambasadorului Statelor Unite ale Americii Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne.


Alte articole: