INS îi taie din elan premierului Cîțu – 85% din salariul unui român se duce pe traiul zilnic

INS a anunțat oficial că românii cheltuie 85% din veniturile pe care le au pe cheltuielile legate de traiul zilnic. Premierul Florin Cîțu face însă un nou anunț triumfalist despre cât de bine o duc românii.

INS a publicat detalii despre creșterea economică din trimestrul I al anului 2021.

Două lucruri importante care arată că am schimbat paradigma, facem reforme, iar creșterea economică este sustenabilă.

1. A scăzut consumul administrației publice – în doar șase luni de zile am început să oprim din sifonarea banului public.

2. Creșterea economică de 2,9% este datorată în EXCLUSIVITATE investițiilor și nu consumului. Premieră absolută pentru România!

Este doar începutul. Știu că putem mai mult și mai repede!

De astăzi avem toate pârghiile să accelerăm reformele pentru restructurarea companiilor de stat, eliminarea evaziunii fiscale și atragerea mai rapidă a fondurilor UE.

Comisia Europeană estimează o creștere de 7.4% pentru 2021.

Accelerăm ritmul reformelor și România poate să atingă pentru prima oară o rată a creșterii economice care se scrie din două cifre”, scrie Cîțu pe Facebook.