Informatizarea sistemului din sănătate: CNAS vrea să dezvolte trei noi sisteme IT cu peste 305,6 milioane de lei
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat vineri că este în proces de accesare de fonduri europene pentru implementarea de noi soluții informatice și redimensionarea Sistemului Informatic Unic Integrat (SIUI). Casa a detaliat trei proiecte IT care ar urma să fie implementate în următoarele 36 de luni, în cea mai mare măsură prin fonduri UE, valoarea totală estimată a acestora depășind 305,6 milioane de lei.
CNAS spune că va accesa fonduri europene în cadrul exercițiului financiar 2014 – 2020 al UE pentru dezvoltarea a trei proiecte de informatizare, pentru care estimează că se va obține aprobarea cererilor de finanțare până la finalul acestui an.
Redăm mai jos ce spune CNAS despre cele trei sisteme IT pe care vrea să le dezvolte în perioada următoare:
- I. „Sistem integrat de management în sistemul de asigurări sociale de sănătate”
În data de 28 ianuarie 2020, CNAS a semnat un Contract de finanțare în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă (POCA), care are ca obiectiv dezvoltarea și implementarea unui sistem integrat de management, denumit „Sistem integrat de management în sistemul de asigurări sociale de sănătate”.
Acest sistem va permite elaborarea de rapoarte,
» Citește tot articolul pe www.hotnews.ro