Indicele ROBOR la 3 luni își reia creșterea, după ce a atins maximul ultimilor 8 ani

Indicele ROBOR la 3 luni, folosit la calcularea costului creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat joi la 3,61% pe an, potrivit Băncii Naţionale a României (BNR). Miercuri, nivelul indicelui era de 3,56%.Un nivel mai mare al indicelui ROBOR la 3 luni a fost atins în februarie 2014 (3,63%). La debutul anului 2020, indicele ROBOR la 3 luni era 3,19% pe an, iar la începutul anului trecut valoarea indicelui era de 1,98%.Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 3,88%, de la 3,80%, iar ROBOR la 12 luni a ajuns la 3,98% pe an, de la 3,94% pe an.În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 1,17% pe an. În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă.

 » Aflați mai multe informații aici.