Austeritate pentru unii, posturi călduțe pentru ai lor: USR își infiltrează oamenii în posturi-cheie

În timp ce Guvernul condus de Ilie Bolojan predică disciplina financiară și impune reduceri drastice de posturi, realitatea din Ministerul Afacerilor Externe arată cu totul altceva. În plină perioadă de restricții bugetare, instituția condusă de Oana Țoiu (USR) și aflată sub patronajul direct al lui Nicușor Dan scoate la concurs aproape 300 de posturi noi: 180 diplomatice și 105 tehnico-administrative, potrivit unui comunicat oficial.

Diferența de tratament este strigătoare la cer. Profesorii sunt forțați să alerge prin sate pentru a-și completa norma, spitalele reclamă lipsa de personal, iar MAE își extinde aparatul birocratic ca și cum nu ar exista criză.

Ipocrizia austerității marca Bolojan & USR

„Planul USR de cucerire bolșevică a PUTERII merge ceas. Azi: MAE angajează 290 de persoane în plină reducere de posturi la Stat. (…) Un minister condus de o USR-istă și sub patronajul direct al lui Nicușor Dan nu numai că nu strânge cureaua, dar o lărgește. (…) Planul de cucerire bolșevică a puterii de către USR este în grafic”, a punctat jurnalistul Ion Cristoiu.

Mesajul de „austeritate pentru toți” se dovedește a fi selectiv. Sacrificiile sunt cerute acolo unde nu există miză politică, în timp ce zonele strategice pentru un anumit partid primesc resurse din plin.

Cum să predici sacrificiul și să faci angajări-record

Premierul explică la televiziuni de ce trebuie crescută norma profesorilor și reduse cheltuielile statului. În același timp, acceptă ca un minister controlat de un partener de coaliție să facă angajări masive, crescând influența politică a USR și punând sub control instituții-cheie precum ICR – cu bugete consistente pentru proiecte externe.

Adevărul e simplu: austeritatea nu e pentru toată lumea. Profesorii, medicii și cetățenii obișnuiți strâng cureaua, în timp ce ministerele „prietene” își consolidează puterea și distribuie funcții bine plătite.