Iaşi – Record înfricoşător, 1.150 cazuri! Încă nu am atins vârful. 95,5% sunt nevaccinați

Explozie greu de anticipat de noi cazuri de infecţie cu SARS COV 2 la Iaşi, judeţ care ieri era în topul nedorit în privinţa infectărilor, după Bucureşti. Potrivit raportărilor, 1.150 ieşeni au primit diagnosticul de COVID în ultimele 24 de ore, recordul anterior fiind de 859 cazuri. În acelaşi timp, numărul internărilor este copleşitor pentru sistemul sanitar, iar singura supapă, Spitalul de la Leţcani, are pacienţi, dar nu are medici. Vasile Cepoi, şeful DSP, crede că evoluţia va fi şi mai dramatică: „Cu cât vom deschide locuri mai multe, vom avea mai mulţi pacienţi“.Sistemul medical ieşean intră treptat în moarte clinică. Explozia de cazuri a apărut, ca o coincidenţă, imediat după pelerinajul Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, pelerinaj care a durat 6 zile şi unde s-a intrat fără mari restricţii de data aceasta. Organizatorii au afirmat că regulile de protecţie au fost respectate pe aria lor de competenţă, adică în perimetrul Catedralei Metropolitane. Cu toate acestea, au existat şi situaţii în care pelerinii nu au mai ajuns să se închine la raclă, ci au fost internaţi la spital. Trei bărbaţi, din judeţele Hunedoara, Botoşani şi Bucureşti, cu vârste între 40 şi 60 de ani, veniţi la Sărbătorile Iaşului, au fost diagnosticaţi cu COVID la UPU a Spitalului „Sfântul Spiridon“.

„Au ajuns la spital cu simptome, deci infecţia a avut loc la domiciliu cu câteva zile înainte de a pleca în pelerinaj din localităţile lor. Au ajuns aici fără să participe la pelerinaj, în primele minute în care au ajuns în centrul Iaşiului au chemat ambulanţa prin serviciul 112 şi au ajuns la spital. Au fost diagnosticaţi cu forme uşoare sau medii de infecţie COVID-19 şi internaţi în spitalele ieşene cu tratament de specialitate. Am recomandat de la început, dar acest lucru a fost ignorat, că oricine are simptomele unei răceli să rămână acasă în localitatea de domiciliu,

 » Aflați mai multe informații aici.