Guvernul urmează să aprobe fondurile pentru monitorizarea electronică a agresorilor de violență domestică. Sistemul va deveni funcțional de la 1 Martie

Guvernul urmează să aprobe în ședința de astăzi fondurile pentru operaționalizarea completă a sistemului informatic de monitorizare electronică. Demersul vine în sprijinul Poliției Române care va fi dotată cu echipamente și infrastructură corespunzătoare, precum și cu dispozitive electronice de supraveghere, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Sistemul informatic de monitorizare electronică urmează să devină funcțional la 1 martie, dar, într-o primă etapă, monitorizarea electronică se va aplica în sistem pilot pentru cazurile de violență domestică în care a fost trimis un ordin de protecție.

Legea privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri penale a fost adoptat anul trecut de Parlament.

Monitorizarea va fi realizată cu ajutorul unor brățări electronice care vor fi conectate la un soft.

Brățările fac parte dintr-un sistem complex, în care toate instituțiile statului trebuie să colaboreze. În primul rând este nevoie de un soft care să permită monitorizarea în timp real a brățărilor și care să se activeze dacă agresorul se apropie de casa victimei, de victimă, de locul de muncă, de școala copiilor, la mai puțin de 200 de metri.

Apoi tot prin soft vor fi alertate patrulele de poliție din zonă, ca acestea să intervină în timp real pentru a preveni o posibilă tragedie.

Agresiunile de violență domestică sunt tot mai frecvente


Miercuri, 13 ianuarie, un bărbat, de 65 de ani, din Timişoara, şi-a ucis soţia, după ce a înjunghiat-o cu un cuţit. Bărbatul a fost reţinut de poliţişti, care au deschis o anchetă pentru a stabili motivul crimei, informează news.ro.

Anul trecut au fost peste 45.000 de agresiuni în familie, iar numărul celor care au încălcat ordinele de protecție a crescut cu 18%.