Guvernul analizează un set de măsuri pentru protejarea populaţiei în criza energetică. Se simplifică decontarea facturilor la furnizori
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a participat, marţi, la reuniunea Comitetului interministerial în domeniul energiei, pentru a analiza setul de măsuri care să contribuie la protejarea populaţiei şi a economiei de efectele creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale, context în care a fost prezentată soluţia de simplificare a procedurilor de decontare a facturilor către furnizori, care va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial. Potrivit unui comunicat al Guvernului, în aceeaşi reuniune, la solicitarea participanţilor, pentru a identifica cele mai potrivite soluţii durabile, care să asigure sustenabilitatea măsurilor de protejare a consumatorilor casnici, dar şi a mediului de afaceri faţă de valurile de creştere a preţurilor, va continua procesul de colectare a propunerilor avansate de partenerii de dialog social şi de autorităţile responsabile, urmând ca săptămâna viitoare să fie reluate întâlnirile de discutare a soluţiilor.Sursa citată precizează că, în cadrul primei părţi a întâlnirii, participanţii au prezentat propunerile înaintate de către membrii şi invitaţii permanenţi ai Comitetului, cu această ocazie fiind actualizate informaţiile cu privire la măsurile propuse şi aplicate de Guvern.„În acest sens, Ministerul Muncii, împreună cu Ministerele Economiei şi Finanţelor, într-un efort comun au prezentat noul mecanism de decontare a facturilor pentru furnizori. În acest fel, furnizorii îşi vor putea ridica sumele decontate mult mai uşor, iar plăţile se vor putea face imediat. Ordinul urmează să fie publicat în această seară în Monitorul Oficial, iar acesta face parte din setul de măsuri sustenabile pus la punct de Guvernul României, set ce urmăreşte atât protejarea consumatorilor, cât şi sprijinirea furnizorilor de energie din România”, se arată în comunicat. Conform comunicatului, în cea de-a doua parte a întâlnirii Comitetului interministerial în domeniul energiei, propunerile au fost dezbătute şi centralizate, urmând ca noi propuneri să fie primite în decursul zilelor următoare.„După centralizarea acestora, propunerile vor fi trimise către ministerele de resort,
» Aflați mai multe informații aici.