Guvernul a aprobat modificarea Legii achizițiilor. Grindeanu: „80% din timpul alocat unui proiect era consumat de birocrație”
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat modificarea legii achiziţiilor publoce, pentru a elimina birocrația care consuma „80% din timpul alocat unui proiect”. El a spus că au fost adoptate și sancțiuni pentru companiile care întârzie lucrările. „În domeniul infrastructurii de transport, statul român avea nevoie de o reașezare a cadrului legislativ. Am lucrat la un pachet de modernizare a achizițiilor publice pe care l-am prezentat atât în coaliția de guvernare, cât și premierului și președintelui. Aceste modificări aprobate astăzi în Guvern erau absolut necesare pentru dezvoltarea infrastructurii din România. Până acum 80% din timpul alocat unui proiect era consumat de birocrație, iar dacă reziliai un contract era nevoie de aproximativ 2 ani pentru a relua proiectul”, a spus Sorin Grindeanu după ședința de Guvern.El a vorbit despre modificările făcute pentru faza de licitație a proiectelor.„Eliminăm blocarea contractelor în faza de implementare din cauza creșterii prețurilor. Introducem obligația ajustării prețulurilor pentru contractele cu o durată mai mare de 6 luni în funcție de evoluția prețurilor în piață în baza unei formule bine determinate. Eliminăm tot acel tăvălug al contestațiilor nejustificare. Autoritatea va reține în mod obligatoriu cauțiunile firmelor care pierd aceste contestații”, a explicat Grindeanu. Au fost luate și măsuri faza de implementare a proiectelor, care includ și sancțiuni pentru companiile care întârzie lucrările.„Eliminăm șantajul anumitor companii care după semnarea contractelor nu se mobilizează și nu respectă termenele contractuale, prin acest lucru întârzierile pe termen lung și indisciplina în faza de execuție și anume prin emiterea unor certificate intermediare, un fel de certificat de bună purtare, privind stadiul de execuție a fiecărui proiect din 3 în 3 luni. Dacă lucrurile nu avansează, constructorii vor fi notificați doar de 3 ori înainte de reziliere, după care se poate intra în procedura de licitație fără publicare. Antreprenorul notificat negativ nu va mai putea cîștiga licitații dacă participă în perioada în care are deja în derulare un contract pe care întârzie”,
» Aflați mai multe informații aici.