Guvernul a aprobat cererea MApN pentru cumpărarea a 200 de rachete PAC-2 GEM-T/ Contractul începe din 2024

Guvernul a aprobat joi, printr-un memorandum, solicitarea Ministerului Apărării Naţionale către Parlamentul României privind obţinerea aprobării prealabile pentru iniţierea procedurii de achiziţie de rachete PAC-2 GEM-T, în scopul consolidării capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol aferentă programului de înzestrare esenţial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”, transmite Agerpres.ro.

„Prin acest memorandum, Ministerul Apărării Naţionale solicită Parlamentului aprobarea prealabilă iniţierii procedurii de achiziţie a unui număr de 200 de rachete PAC-2 GEM-T de producţie europeană, în scopul consolidării capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol aferentă programului de înzestrare esenţial ‘Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)’”, se arată într-un comunicat al Executivului.

Contractul de achiziţie se va derula începând cu anul 2024, conform sursei citate.