Grindeanu: PSD nu a făcut o nominalizare pentru funcţia de Avocat al Poporului
PSD nu a făcut o nominalizare pentru funcţia de Avocat al Poporului pentru că aşteaptă decizia Curţii Constituţionale la sesizarea privind modalitatea prin care Renate Weber a fost revocată din funcţie, a declarat, miercuri, prim-vicepreşedintele social-democrat Sorin Grindeanu.
„Astăzi s-au făcut înscrierile (pentru candidatura la Avocatul Poporului – n.r.). Din câte ştiu, există probleme majore inclusiv în coaliţie. Noi am făcut sesizare la Curtea Constituţională. Noi considerăm că modalitatea prin care Renate Weber a fost înlocuită din funcţie este neconstituţională. Din ceea ce cunosc, săptămâna viitoare e termen, sau în 10 zile e termen, de soluţionare a acestei contestaţii. Credem că aceştia sunt paşii normali, aşteptăm soluţionarea. Suntem convinşi, la fel cum au încălcat legea la nominalizările la TVR şi Radio, în acelaşi mod au făcut şi la Avocatul Poporului”, a spus Grindeanu. la Palatul Parlamentului, întrebat de ce PSD nu a depus o candidatură pentru Avocatul Poporului.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat marţi că în coaliţia de guvernare s-a decis demararea procedurii de numire a Avocatului Poporului, iar votul în plenul reunit al Parlamentului în acest caz se va da cel mai probabil lunea viitoare.
Fabian Gyula este candidatul coaliţiei pentru conducerea instituţiei Avocatul Poporului.
„Va fi necesar un vot pentru Consiliul Naţional al Audiovizualului. CNA trebuie să se întrunească în plenul său să aleagă un preşedinte care urmează să fie validat. Cel mai probabil o să avem plenul la care se va face votul şi pe Avocatul Poporului, şi pe CNA luni”, preciza Orban.