Greva declanșată de angajații CFR s-a încheiat, trenurile încep să circule

Greva declanşată luni de angajaţii CFR Călători s-a încheiat şi toţi salariaţii care au oprit lucrul au revenit la muncă, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR), Rodrigo Maxim, la finalul discuţiilor avute de sindicalişti cu conducerea Ministerului Transportului şi Infrastructurii. „Momentan, protestele au fost oprite, trenurile încep să circule – bineînţeles, vor mai avea întârzieri până se intră în circulaţia normală, dar trenurile vor începe să circule. Toţi angajaţii s-au întors la lucru, circulaţia trenurilor s-a reluat, dar se deblochează mai greu. Dar activitatea salariaţilor s-a întors complet la normal. De mâine nu mai avem proteste”, a afirmat Rodrigo Maxim.Liderul sindical a explicat că reprezentanţii din conducerea Ministerului Transporturilor au promis majorarea salariilor angajaţilor feroviari cu un procent echivalent cu indicele inflaţiei.„Cei de la Ministerul Transporturilor au promis că va fi o creştere a salariilor în 2022 în funcţie de indicele inflaţiei, indicele de creştere a preţurilor, după aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli, probabil undeva prin martie-aprilie”, a menţionat Rodrigo Maxim. De asemenea, preşedintele FSTFR a arătat că reprezentanţii Ministerului Transporturilor s-au angajat ca legea privind statutul personalului feroviar să intre în vigoare la 1 ianuarie 2023.„Au promis că vor discuta cu noi toate punctele din legea privind statutul personalului feroviar, astfel încât la 1 ianuarie 2023 să nu se mai proroge şi să se aplice. (…) Aşteptăm ca ministrul Transporturilor să şi facă ce a promis. El a promis că ne vom întâlni destul de des, nu ştiu dacă din două în două săptămâni, să punem în aplicare prevederile din statut, adică să le gândim pe toate, ca momentul ianuarie 2023 să-i găsească pregătiţi şi cu şcoli de mecanici – pentru că una din probleme era lipsa de personal – şi cu şcoli de şefi de tren, acolo unde personalul este deficitar”,

 » Aflați mai multe informații aici.