Greva de la metrou a fost evitată! „S-a semnat cu greu noul Contract Colectiv, au fost tensiuni mari la negocieri”

Sindicaliștii Metrorex și Consiliul de Administrație al companiei au ajuns vineri la un consens și au semnat noul Contract Colectiv de Muncă. Actul a fost înregistrat la ITM. Surse din cadrul Metrorex au precizat că negocierile au fost foarte dure, cu tensiuni foarte mari.

După aproape două luni de negocieri, sindicaliștii de la Metrorex și conducerea companiei au semnat, vineri, noul Contract Colectiv de Muncă, conform Gandul.

Greva din subteran a fost astfel evitată, asta după ce Guvernul a decis miercuri să aprobe cererile sindicaliștilor.

Discuțiile au fost dure, cu tensiuni, au fost membri care nu au mai vrut să semneze, după ce joi au spus că semnează. Într-un final, noul Contract Colectiv de Muncă a fost semnat și înregistrat la ITM”, au precizat pentru Gândul surse din cadrul Metrorex.

Guvernul a aprobat miercuri solicitările sindicaliștilor. Este vorba și de două memorandumuri, care exceptează plafonarea salariilor și a veniturilor celor de la metrou. Este vorba de exceptarea de la aplicarea Legii 296 / 2023, care prevede ca în cazul companiilor de stat cu datorii să nu se mai acorde bonusuri.

Revendicările angajaților Metrorex:

  • Exceptarea angajaților Metrorex de la prevederile Legii 296 /2023;
  • Acordarea în continuare de bonuri de masă;
  • Să nu se taie bonificațiile și primele;
  • Să nu se taie sporurile;

Contractul de Muncă de la metrou expirase la 1 octombrie

Contractul Colectiv de Muncă de la Metrorex expirase la 1 octombrie 2024.

În paralel cu negocierea noului CCM, potrivit surselor Gândul, sindicaliștii mai au și următoarele cerințe:

  • condiții mai bune de muncă;
  • o mai bună finanțare;
  • angajarea de personal;
  • asigurări de serviciu și de sănătate.

„În condițiile în care pleacă foarte mulți oameni la pensie, sarcinile acestora sunt preluate de oamenii care rămân. Asta înseamnă muncă în plus, fără mai mulți bani. Presiune mai mare, ceea ce este foarte periculos pentru siguranța călătorilor. Dacă cei din conducere nu vor înțelege cerințele noastre, cu siguranță, la sfârșitul lunii octombrie, declanșăm proteste, se poate ajunge și la grevă”, spun sursele Gândul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *