Grecia cere un mecanism al UE pentru atenuarea efectelor majorării tarifelor la energie pentru consumatorii casnici

Guvernul Greciei cere Uniunii Europene să creeze un mecanism comunitar pentru reducerea impactului pe care majorarea tarifelor la energie electrică şi la gaze îl are asupra consumatorilor casnici, informează Reuters. Preţurile gazelor naturale au crescut semnificativ anul acesta, în contextul în care ţările depun eforturi pentru relansarea economică post-pandemie şi întrucât cererea este mult mai mare decât oferta. Liderii ţărilor Uniunii Europene vor discuta în următoarele zile dacă este necesară o abordare coordonată.Într-o scrisoare trimisă preşedintelui Eurogrupului, Paschal Donohoe, ministrul Energiei şi cel al Finanţelor din Grecia solicită să fie analizată de către Comisia Europeană posibilitatea instituirii unui fond la nivelul Uniunii Europene pentru atenuarea impactului majorării tarifelor la energie. Mecanismul ar urma să atragă fonduri din plăţile efectuate pentru cotele emisiilor de dioxid de carbon, iar fiecare stat ar urma să obţină subvenţii în funcţie de consumul de gaz şi electricitate şi de valoarea Produsului Intern Brut (PIB) raportat la numărul de locuitori, conform propunerii formulate de ministrul grec al Energiei, Kostas Skrekas, şi de cel al Finanţelor, Christos Staikouras.Propunerea Greciei prevede şi noi licitaţii pentru emisii de dioxid de carbon, din care ar urma să fie obţinute fonduri suplimentare destinate subvenţiilor.”Creşterea fără precedent a tarifelor la gaz şi, prin extensie, a tarifelor la electricitate constituie o provocare majoră pentru toate statele membre UE, o provocare care nu poate fi abordată doar la nivel naţional”, argumentează ministrul grec al Energiei şi cel al Finanţelor, în scrisoarea trimisă Uniunii Europene. Editor : A.A.

 » Aflați mai multe informații aici.