Grav accident rutier, cu victime, la Hanu Conachi (VIDEO) – Monitorul de Galati – Ziar print si online

Grav accident rutier, în judeţul Galaţi, în această dimineaţă. Accidentul s-a produs în jurul orei 09.50, în localitatea Hanu Conachi, comuna Fundeni, pe sensul de mers Galaţi -Tecuci. Un bărbat de 38 de ani, aflat la volanul unui microbuz care efectua transport de persoane, pe ruta Galaţi -Tecuci, nu ar fi păstrat distanţa regulamentară în mers faţă de vehiculul care circula în faţa sa, un ansamblu auto format din cap tractor şi remorcă – tir, şi ar fi intrat în partea din spate a acestuia. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto şi a 6 pasageri din microbuz, care au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

 » Sursa: www.monitoruldegalati.ro