Gheorghe Piperea, desemnat coordonatorul AUR pentru alegerile europarlamentare

AUR și-a desemnat coordonatorul pentru alegerile europarlamentare. Acesta este avocatul Gheorghe Piperea, candidat pe lista de europarlamentare. Anunțul a fost făcut joi, 14 decembrie, de către președintele AUR, George Simion, în cadrul unei conferințe de presă.

Lista AUR pentru alegerile europarlamentare de anul viitor va fi deschisă de europarlamentarul Cristian Terheș.

În vreme ce PSD a anunțat că europarlamentarul Mihai Tudose, un personaj cu un bagaj politic plin de controverse și probleme, va fi coordonatorul campaniei pentru europarlamentare, AUR a ales să vină cu un avocat, care și-a câștigat renumele prin apărarea drepturilor și libertăților românilor.

De asemenea, în cadrul conferinței de presă, președintele AUR, George Simion, a anunțat că încă un partid se alătură Alianței AUR. Este vorba despre Partidul Național Conservator Român (PNCR) condus de europarlamentarul Cristian Terheș. Astfel, Alianța AUR a ajuns la un număr de opt partide politice suveraniste.