Germanii s-au aprovizionat cu încălzitoare electrice, pe fondul temerilor că Rusia ar putea opri livrările de gaze

Germanii ar putea recurge la iarnă la încălzirea cu radiatoare electrice, ineficiente, care ar suprasolicita reţeaua electrică, pentru a evita gazele, au avertizat companiile de utilităţi într-un articol publicat duminică, transmite Reuters.

Potrivit sursei citate, gospodăriile s-au aprovizionat cu încălzitoare electrice cu ventilator, inclusiv dispozitive portabile, arată cifrele de vânzări, pe fondul temerilor că Rusia ar putea opri sau limita aprovizionarea cu gaze în urma războiului său din Ucraina.

Directorul general al asociaţiei germane a utilităţilor de energie şi apă, BDEW, a declarat pentru cotidianul Handelsblatt că aceşti clienţi ar putea avea facturi de energie şi mai mari dacă nu folosesc dispozitivele cu moderaţie, informează News.ro.

,,Şi pot suprasolicita reţelele electrice, de exemplu atunci când multe gospodării îşi pornesc radiatoarele într-o parte a oraşului în acelaşi timp, într-o noapte rece de iarnă”, a arătat directorul BDEW, Kerstin Andreae.

Aceasta a mai precizat că a înţeles temerile oamenilor de frigul din case, dar că unele dintre mecanismele de adaptare ar putea avea efecte negative.

Germania, împreună cu alte ţări din Uniunea Europeană, se străduieşte să sprijine gospodăriile şi industriile împovărate de o nouă creştere a preţurilor energiei, după ce Rusia a oprit livrările prin conducta de gaze naturale Nord Stream 1.

Guvernul german a promis că utilizatorii industriali vor fi primii care vor fi raţionaţi în cazul unui deficit şi că gospodăriile private vor fi scutite de orice reduceri.

Preşedintele agenţiei federale pentru reţea a Germaniei a mai spus că utilizarea radiatoarelor poate provoca pene de curent locale, potrivit unui interviu acordat ziarului Tagesspiegel.

Klaus Mueller a menţionat că, chiar şi pe fondul preţurilor ,,foarte mari” ale gazelor, încălzitoarele electrice ar costa totuşi utilizatorii mai mult decât încălzirea centrală pe bază de gaze, care este cea mai comună formă de încălzire rezidenţială din ţară.