Germania reduce TVA-ul la gaze naturale de la 19% la 7%
Germania va reduce temporar TVA la gazele naturale, de la 19% la 7%, pentru a încerca să atenueze povara asupra gospodăriilor şi companiilor, afectate de creşterea costurilor cu energia şi de impunerea unei noi taxe pe gaze din octombrie, transmite Bloomberg, potrivit Agepres.
Cancelarul Olaf Scholz a anunţat că Executivul se aşteaptă ca furnizorii să transfere integral către consumatori reducerea TVA, măsura urmând să fie aplicată în perioada octombrie 2022 – martie 2024. „Cu această măsură, reducem per ansamblu povara asupra clienţilor mai mult decât povara creată de noua taxă pe gaze. Reducerea TVA se va aplica atât timp cât va fi colectată taxa pe gaze”, le-a spus jurnaliştilor. Săptămâna aceasta, Guvernul german a anunţat impunerea unei noi taxe pe gaze, menite să ajute companiile de utilităţi să acopere costul înlocuirii livrărilor ruseşti. Taxa va fi impusă de la 1 octombrie şi va rămâne în vigoare la finalul lunii martie 2024. Nivelul taxei a fost stabilit la 2,419 eurocenţi/kWh şi va duce la creşterea facturilor de energie atât pentru companii cât şi pentru gospodării. Veniturile obţinute de pe urma noii taxe pe gaze vor fi folosite pentru a compensa costurile suplimentare suportate de importatorii de gaze, 12 dintre aceşti solicitând deja compensaţii de aproximativ 34 miliarde de euro, conform Ministerului Economiei.