George Simion: Trebuie să oprim felul în care funcționează sistemul românesc actual

În situația spitalului din Piatra Neamț se găsește orice spital din România, iar ceea ce s-a întâmplat aici este o crimă, spune George Simion la întâlnirea cu susținătorii Alianței pentru Unirea Românilor din județul Neamț.

„Nu putem să-i lăsăm pe criminali în continuare să ne distrugă. Din această cauză, jumătate dintre românii plecați peste hotare au făcut asta speriați de gândul că poți nimeri într-un spital unde să moară cu zile. Și din cauza asta foarte mulți oameni au fost sceptici în a asculta orice sfat din partea unei autorități medicale, știind nelegiuirile care s-au întâmplat în sistemul medical românesc în ultimii 30 de ani”, susține liderul AUR – George Simion.

George Simion mai spune că „aceste nelegiuiri nu s-au întâmplat doar în sistemul medical. S-a întâmplat în toate instituțiile statului Român. Alianța pentru Unirea Românilor dorește să facă dreptate, căci doar așa pot fi cinstiți cu adevărat cei care au trecut la Domnul, nevinovați. Trebuie să-i blocăm să mai numească guverne criminale, să repunem corpurile profesionale în matca lor firească pentru că instituțiile statului român au fost discreditate prin promovarea unor oameni slabi, care au făcut abuzuri. Trebuie să oprim felul în care funcționează sistemul românesc actual”.

„Toate instituțiile statului român sunt parazitate de către partidele politice. Singurul lor scop este de a ajunge la putere, pentru ca ulterior să-și angajeze membri de partid în aparatul de stat. Să le dea locuri de muncă, să le dea salarii și în felul acesta au distrus statul român. L-au parazitat cu incompetenți. Suntem îngenunchiați în momentul acesta și trebuie să ne ridicăm, să stăm cu capul sus și să refuzăm orice formă de dictatură!” conchide George Simion în adresarea sa către simpatizanții Alianței pentru Unirea Românilor din Piatra Neamț.

Alianța pentru Unirea Românilor este singurul partid politic care vine cu un proiect de țară. Singurii care luptă pentru libertatea, credința și familia românească.

 » Citește mai multe detalii pe www.60m.ro