George Simion, critici dure: Se întâmplă lucruri grave la Davos. MAE a început negocierea pentru a oferi garanții de securitate Ucrainei

George Simion a lansat critici dure la adresa reprezentantul României la Davos, Iulian Fota, care poartă negocieri cu Ucraina privind un acord bilateral privind garanţii de securitate. Președintele AUR cere de urgență convocarea sesiunii extraordinare a Parlamentului și solicită explicații pentru angajamentele pe care România și le-a luat la forumul de la Davos

„Se întâmplă lucruri grave. La Davos, reprezentantul României, un anume Iulian Fota, cunoscut în statul subteran românesc, în calitatea lui de secretar de stat la Ministerul de Externe a început negocierea pentru a oferi garanții de securitate Ucrainei. Repet, la forumul de la Davos România negociază un acord bilateral cu Ucraina cu privire la garanții de securitate”, a spus liderul AUR.

Acesta a subliniat că oameni precum Iulian Fota, Marcel Ciolacu, Klaus Iohannis, Virgil Popescu și Sebastian Burduja sunt „pioni ai unor interese străine de interesul națiunii române”. „Faptul că îți permiți tu, secretar de stat din Ministerul de Externe, să oferi garanții de securitate, faptul că oficiali americani declară în timpul acestor proteste că România va rămâne principala rută alternativă de transport pentru cerealele din Ucraina – cerealele din Ucraina pentru că nu sunt cerealele ucrainenilor. Proprietarii și cei care au de beneficiat în urma păgubirii românilor sunt alții”.

Președintele AUR a spus că „nu putem să stăm impasibili și să vedem cum România oferă garanții de securitate, total netransparent, unui stat care este într-un conflict armat”.„Cerem de urgență convocarea acestei sesiuni extraordinare și cerem explicații pentru angajamentele pe care România și le-a luat la forumul de la Davos, un forum criticat de multe voci internaționale, suveraniste, un forum care are o orientare antinațională, globalistă și un forum la care participă mulți dintre bogații lumii care au interese contradictorii cu interesele națiunii române, cu interesele țăranilor români, cu interesele camionagiilor români, cu interesele medicilor de familie, care și ei sunt afectați de ultimele decizii ale lui Marcel Ciolacu”, a conchis George Simion.

La rândul său, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, senatorul Claudiu Târziu, a declarat că „putem să ne așteptăm la faptul că acordul încheiat între România și Ucraina va fi unul dezastruos pentru România”.

„Atragem atenția că nu e de joacă cu această situație, cu războiul. Cerem imediat încetarea oricăror discuții, retragerea din astfel de negocieri și președintele Iohannis trebuie să vină în fața parlamentului pentru a cere opinia parlamentarilor și a cere un vot prin care să fie mandatat să facă un act politic sau altul care implică țara noastră într-o situație conflictuală”, a spus Claudiu Târziu.