George Scarlat, despre spionajul UE: Cifrele vorbesc. Zero români

De 15 ani UE are un fel de minister de Externe numit Serviciul de Acțiune Externă (SEAE) condus de un comisar european cu titlul de înalt reprezentant pentru politică externă și de securitate, care în Comisia Ursula Von Der Leyen este estoniana Kaja Kallas, fosta prim-ministru. UE are ambasade și alte reprezentanțe în toată lumea, care se numesc Delegații ale Comisiei Europene (EUDEL) și ambasadorul UE poartă titlul de șef al Delegației CE (EUDEL).

Șeful EUDEL nu reprezintă doar interesele UE în țara unde este acreditat, dar patronează pe deasupra și politica statelor membre UE în statul respectiv. În fiecare săptămână, în capitala respectivă are loc ședința HOMS. Acesta este un acronim de la Heads of missions/șefii misiunilor, adică ambasadorii statelor membre UE acreditați în acea țară. La ședința HOMS ambasadorii SMUE informează ce au mai făcut în săptămâna care a trecut și stabilesc și poziția lor comună în chestiunile privind relația cu țara respectivă.

Ședința are loc la sediul Delegației (Ambasadei) UE și este prezidată de șeful EUDEL ca fiind “primul între egali”. Deci personajul respectiv se bucură de mare influență în statul unde este acreditat. Faptul că șeful EUDEL ar fi diplomat european și nu ar mai avea legătură cu interesele țării de origine este doar o poveste cu “banane și blugi”.

Tot cu “banane și blugi” e și povestea că diplomația europeană ar reprezenta Europa. Poate că o reprezintă doar ca în bancul sovietic, care spunea că “În URSS șampania este o băutură populară, pe care poporul o bea prin reprezentanții săi”. Așa și cu diplomația europeană. Statele mari și-au împărțit sferele de influență și în aceste spații de interes pentru ele politica externă a UE se face în interesul lor, mai puțin în interesul comun al celorlalte state membre UE (SMUE).

În prima Comisie Ursula Von Der Leyen Înalt reprezentant era spaniolul Josep Borrel și ca atare toți șefii EUDEL din capitalele Americii Latine făceau politica guvernului socialist de la Madrid.

În același timp, Spania era absentă și mută pe spațiul estic, în statele Parteneristului Estic de Vecinătate al UE (PEV), adică Rep. Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia s.a. Aici era “terenul de vânătoare” al Germaniei, deși își mai băgau coada și alte state cu interese în regiune, ca Suedia, Polonia, Ungaria.

În Africa francofonă desigur că șefii EUDEL căutau să mulțumească Franța, sau cel puțin să nu deranjeze politica fostei metropole coloniale în “Françafrique”.

UE are 140 reprezentanțe diplomatice și doar doi români șefi EUDEL, iar aceștia sunt acreditați în țări cu interes zero, respectiv minim pentru România, adică Djibouti și Qatar. Adică România are 1,4% șefi EUDEL din total, deși conform ponderii populației sale, ar trebui să aibă vreo opt șefi EUDEL.

Pasămite ponderea țării în cadrul UE după populație nu ar conta. Serios? Dar atunci ce contează, “vocea și talentul lor”? Cu ce e mai presus un francez, finlandez etc decât un român?

În septembrie SEAE a anunțat rezultatul concursului pentru desemnarea șefilor EUDEL din 43 de persoane sunt ZERO români.

Concursul a fost ca la primărie. În faza preliminară, unde e “pe competențe”, trierea candidaților depinde de înalta reprezentantă Kaja Kallas care apoi îi recomandă pe cei promovați Ursulei Von Der Leyen, care este ia decizia finală în funcție și de considerente geostrategice, dar în realitate de capacitatea de negociere a statelor de origine a candidaților.

În realitate, Kallas îi elimină pe “fraieri” ca să o scutească pe Von Der Leyen de intervenții din țara acestora, ca să poată răspunde vreunui prim-ministru frustrat că omul lui nu va fi desemnat șef EUDEL: “Excelență, ți-l puneam cu dragă inimă, dar ce să-ți fac dacă mi-ai trimis un incompetent?”

Desigur că e o poveste asta cu competența. Decizia lui Von Der Leyen este politică. La concurs se prezintă diplomați de carieră. În ce constă competența, să memoreze pentru concurs cele vreo două milioane de pagini ale legislației comunitare?Pe deasupra, unicul director general adjunct român din Comisia Europeană și-a părăsit funcția. CE este ca un guvern și ministerele sunt Direcții Generale, subordonate comisarului european. În realitate, comisarul are mai mult un titlu de reprezentare, pentru că n-are cum să se descurce în hățișul de acolo și puterea reală este la directorul general și directorul general adjunct. Acolo e cu banii, cu regulile sanitar-veterinare, cu medicamentele, energia, ajutoarele de stat pentru companii sau libera concurență.

România nu mai are pe NIMENI

Desigur că și în privința directorilor generali și a celor adjuncți competența este o poveste pentru “banane și blugi”. Numirile sunt politice. După fiecare alegeri europarlamentare când se face o Comisie Europeană nouă, o țară ca Cehia își fixează ca obiectiv național câte posturi de director și director general adjunct să obțină.

Dragi prieteni, aici am ajuns. De facto nu prea mai existăm în UE.