George Badiu(Vrancea) de la AUR: Toma va pierde iar Oprișan pleacă senator. AUR este echilibrul
Afirmații interesante făcute de George Badiu, candidatul AUR la conducerea CJ Vrancea. El susține că liberalii fac sondaje manipulatoare pe facebook în timp ce votanții socialiști vor veni la urne și vor câștiga alegerile din Vrancea.
El estimează și că Oprișan va pleca senator din toamnă iar AUR este o formațiune mică dar nu are traseiști și trădători și este format din români patrioți puși să facă treabă:
Se fac calcule pentru maximizarea șanselor liberalilor de a schimba administrația PSD în Vrancea. După sondajele de pe facebook, căștigă liberalul Toma, la mare distanță de Oprișan. După ceea ce există în teren, lucrurile sunt mai complicate, pentru că nu stau toți cei de la țară pe paginile membrilor PNL să voteze în sondaje. Estimez o înfrângere a lui Toma, pe care mi-aș dori să îl depășesc la număr de voturi, pentru a-i mai tăia din aroganța și obrăznicia la care a ajuns. Știu că este prea devreme pentru mișcarea noastră politică, știu că nu am milioanele de euro de la buget pe care partidele mari le pompează în neștire pentru a pune mâna pe ciolan. Eu nu pot cumpăra un ziar cu tot cu patron, nu pot promite funcții unor trepăduși care să îmi asigure mii de voturi. Nu pot nici să fac vreo asfaltare electorală de 2 centimetri grosime, cum a făcut liberalul Săpunaru prin Jitia și Andreiașu acum câțiva ani și cum fac primarii lui Oprișan în aceste zile, praf în ochii cetățenilor naivi. Cu toate acestea, eu îmi asum rolul de deschizător de drumuri și vreau să demonstrez că se poate, că funcțiile nu sunt rezervate doar pentru mafie, ci pot fi ocupate și de ăștia mai fără pile.
Ceea ce aș vrea să înțeleagă oamenii este faptul că nu atât schimbarea lui Oprișan cu Toma va determina o altă traiectorie a județului, ci majoritatea care se va forma în Consiliul județean. Cu Toma în locul lui Oprișan și cu o majoritate PSD + alții, PSD-ul își va impune vicepreședinții la CJ și Toma va fi de mobilă, neputând să facă absolut nimic (presupunând că ar vrea, ceea ce eu mă cam îndoiesc). Cu Oprișan rămas în funcția de președinte la CJ dar cu o majoritate anti-PSD, vom avea doi vicepreședinți anti Oprișan ce îl vor scoate din sărite zi de zi pe baron, îi vor ține socoteala la prezență (unde Oprișan este în offside) și îl vor face să plece singurel din fotoliul călduț. Bănuiesc că va pleca la Senat, după alegerile din iarnă.
Calculul este simplu, astfel că oricine poate observa adevărata miză, anume majoritatea din Consiliul județean. Aici intervin doi factori, dintre care unul este traseismul cu care ne-a obișnuit PNL-PSD, iar al doilea este sistemul de pârghii pe care încă îl controlează baronul și cu care poate schimba voturile unor consilieri din tabăra anti PSD, cum s-a mai întâmplat. Există riscul ca unii dintre oamenii lui Toma să trădeze la votul de alegere a vicepreședinților, căci pe cei din PNL nu îi mână în luptă o idee, un principiu, patriotism, dorință de dreptate și alte nimicuri dintre cele care ne caracterizează pe noi la AUR. Nu, pe cei din PNL îi mână în luptă dorința de acaparare a robineților de bani publici pe care îi stăpâneau pesediștii.
Iată de ce eu nu aș pica în plasa poveștilor cu votul irosit pentru un partid mai mic, pentru că un vot acordat celor din AUR nu este irosit. Din contra, este cea mai bună investiție, căci va fi un vot atât împotriva PSD, dar și un vot de control pentru fluturașii din PNL atrași de farmecele trandafirilor roșii. Eu pot să înțeleg înverșunarea unor ziariști (și nu numai) împotriva a tot ceea ce reprezintă Oprișan, dar să te arunci orbește în brațele unuia ca Toma care era pupilul baronului acum câțiva ani, care le ținea lecții de pesedism tinerilor vrânceni și nu crâcnea în fața lui MO, mi se pare un fel de disperare soră cu panica.
În concluzie, consilierii AUR sunt cu mult mai de încredere decât cei pe care i-ar propulsa tabăra ce vrea să se instaleze în biroul lui Oprișan. Și cu cât vor fi mai mulți consilieri AUR, cu atât mai sigură va fi curățarea județului de mizeria din ultimii 30 de ani. Restul este o vrăjeală a unor oameni plini de bani, care vor să și-i înmulțească. E simplu.