George Badiu (AUR) îi semnalează ministrului Sănătății mai multe nereguli la Serviciul Ambulanță Județean Vrancea

George Badiu (AUR) îi semnalează ministrului Sănătății, Ioana Mihăilă, mai multe nereguli la Serviciul Ambulanță Județean Vrancea și solicită mai multe informații privind măsurile ce vor fi luate în acest caz.

Badiu precizează că a înaintat o interpelare către Ministerul Sănătății în legătură cu mai multe nereguli de la Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea în luna martie, însă răspunsul primit din partea instituției se bazează pe rezultatul unui control formal, insignifiant în raport de adevăratele probleme existente.

El precizează că managerul S.A.J. Vrancea, Vitalie Bețișor, este cercetat penal de Inspectoratul de Poliție al Județului Vrancea pentru mai multe încălcări ale legii, printre care și folosirea în interes personal a autoturismului de serviciu. În speță, e vorba de zeci de drumuri între Focșani și Republica Moldova, în baza unor acte justificative care nu corespund realității. Am fost chemat în calitate de martor la organele de poliție și am fost audiat, așadar ancheta penală este cât se poate de reală, explică Badiu.

Având în vedere cele menționate mai sus, deputatul AUR George Badiu, solicită răspuns la următoare întrebare: Ministerul Sănătății va transmite poliției, în calitate de ordonator de credite, dacă se va constitui parte civilă în dosarul penal respectiv ?