Garda Forestieră Brașov – amenzi de 132.000 de lei în starea de urgență – Biz Brasov

În perioada instaurării stării de urgență, Garda Forestieră Brașov a întreprins acțiuni specifice de control derulate cu personalul propriu sau în colaborare cu alte instituții partenere (IPJ, Jandarmeria, MAPN). În acest sens, au fost desfășurate în permanență controale pe drumurile naționale, pe cele județene, pe cele forestiere și inspecții în fondul forestier proprietate publică a statului, dar și în fondul forestier proprietate privată.

„Garda Forestieră Brașov în baza prevederilor Ordonanței Militare nr. 7/2020, a executat în colaborare cu organele de poliție, un număr de 141 acțiuni în care au fost implicați direct, pe teren, 31 angajați. Cu ocazia acestor acțiuni s-au verificat 171 mijloace de transport și s-au aplicat 30 de amenzi contravenționale,

 » Sursa: www.bizbrasov.ro