Furnizorii de energie „umflă” facturile! Care este metoda care ne face să plătim prețuri uriașe

Românul a fost întodeauna inventiv, prin urmare și furnizorii de energie fac parte din această categorie, pentru a fenta legislația aceștia fie emit două facturi deodată pentru a nu te mai încadra în limita plafonului, fie efectuează o recalculare pe doi ani, deși pe mai mult de trei luni nu se pot face reevaluări. Pentru lunile iulie și august facturile au fost umflate cu pâna de 3-4 ori mai mult decât ar fi fost normal, fie compania de energie a ”omis să trimită” o factură, fie recalculează cu ani în urmă.

În ultima perioadă tot mai mulți oameni se confruntă cu facturi exorbitante la curent, asta în condițiile în care suntem abia în luna septembrie. Furnizorii de energie în goana lor după energie fac rabat de normele de etică și deontologie în afaceri și apelează la tot felul de tertipuri pentru a-l face pe client să scoată mai mult din buzunar.

Românul a fost întodeauna inventiv, prin urmare și furnizorii de energie fac parte din această categorie, pentru a fenta legislația aceștia fie emit două facturi deodată pentru a nu te mai încadra în limita plafonului, fie efectuează o recalculare pe doi ani, deși pe mai mult de trei luni nu se pot face reevaluări. Pentru lunile iulie și august facturile au fost umflate cu pâna de 3-4 ori mai mult decât ar fi fost normal, fie compania de energie a ”omis să trimită” o factură, fie recalculează cu ani în urmă.

Potriviti specialiștilor consumul este raportat la cel de anul trecut pentru aceeași perioadă, și dacă acesta a depășit 300 de kw, automat este calculat la prețul din piața liberă. În aceste condiții așa cum este normal utilizatorii s-au îndreptat spre companiile de energie electrică pentru a cere explicații, evident că majoritatea românilor nu aveau de unde să știe cum se raportează companiile energetice la calcularea consumului mediu lunar.

Furnizorii de energie apelează la tehnici ilegale pentru a umfla facturile
Dumitru Chisăliță expert în energie, a făcut cîteva precizări pentru a mai clarifica un pic situația:

”Legea a apărut abia în aprilie, deci e clar că n-au fost informaţii anul trecut. Având în vedere că sunt foarte mulţi furnizori care au trimis cu întârziere facturile, practic acesta este momentul în care oamenii îşi dau seama de situaţie de fapt. În situaţia în care un consumator care anul trecut avea 300 kwh media pe lună, indiferent de ce consum are anul acesta el va plăti preţul pieţei, asta înseamnă că dacă prin absurd avea doar 2 kwh tot preţul pieţii l-ar plăti, indiferent de economia pe care a făcut-o. Asta este prevederea legală şi din păcate oamenii se vor confrunta cu această situaţie, mulţi se vor mira văzând că au tras puternic să facă economii şi cu toate astea vor plăti un preţ mare”.

Avocatul D. Cuculis ne oferă câteva sfaturi pe care să le luăm în considerare atunci când ne confruntăm cu asemenea situații neplăcute.

” Notificăm în scris furnizorul de energie și contestăm întinderea valorii facturii;
– Solicităm furnizorului de energie să pună la dispoziție metrologia contorului și verificăm cu indexul vechi dacă nu cumva apare o discrepanță;
– Dacă nu primim răspuns favorabil în maxim 15 zile, trimitem plângerea la ANRE la departamentul de protecție a consumatorului sau direct la ANPC;
– În pararel deschidem o acțiune în instanță pentru anularea facturilor;”, a precizat acesta pe pagina lui de Facebook.

Conform Asociației Energia Inteligentă, anul trecut aproape 47% dintre consumatorii casnici au înregistrat un consum de 54kwh, în timp ce o tremie a avut un consum mediu de 155kwh iar 11% au consumat în medie 292 kwh. După ce ați calculat care este consumul mediu pe anul trecut trebuie să luați în considerare faptul că acei consumatori care au înregistrat sub 100kwh vor plăti cel mult 68 de bani kwh, consumatorii de sub 200 kwh vor plăti 80 de bani kwh dar doar pentru 255 din cei consumați, în timp ce ultima categorie utilizatorii care au înregistrat un consum de peste 300kwh vor plăti conform contractului.