Franța nu se joacă. Amendă de 500 de milioane de euro pentru Google

Google a fost amendată marţi cu 500 de milioane de euro de către autoritatea de reglementare a concurenţei din Franţa, pentru că nu a respectat un ordin de a negocia acorduri corecte cu publisherii de ştiri pentru utilizarea conţinutului lor.

În ianuarie, Google a convenit un acord major de drepturi de autor digitale cu editorii francezi. Ca parte a acordului, compania a declarat că va negocia licenţe individuale cu membrii alianţei de presă din Franţa, care acoperă drepturile conexe şi accesul la un nou serviciu numit News Showcase.

Agenţia franceză pentru concurenţă a contestat acest lucru, spunând că acordul nu include o discuţie privind remuneraţia pentru utilizările actuale ale conţinutului acoperit de ”drepturile de vecinătate” pentru presă.

Autoritatea de reglementare a adăugat că Google a restricţionat sfera discuţiilor cu mass-media refuzând să includă utilizarea imaginilor de presă.

Amenda este cea mai mare impusă vreodată de autoritatea de reglementare în domeniul concurenţei din Franţa pentru eşecul unei companii de a respecta una dintre hotărârile sale, potrivit agenţiei franceze de ştiri AFP.

Franţa a fost prima ţară care a adoptat noi legi controversate ale UE referitoare la drepturile de autor, menite să ofere organizaţiilor de ştiri mai multe protecţii pentru a se asigura că sunt compensate în mod echitabil pentru răspândirea fragmentelor de conţinut online.