Fostul preot Cristian Pomohaci, condamnat la închisoare cu suspendare: a păgubit statul cu peste 130.000 lei

Fostul preot ortodox Cristian Pomohaci a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală, fiindcă a dat în chirie 11 apartamente fără să plătească taxe şi impozite.

Potrivit site-ului Digifm.ro, Pomohaci a păgubit statul român cu peste 130.000 lei, bani pe care i-a câştigat din închirierea locuinţelor şi pe care nu i-a declarat.

“În perioada ianuarie 2012 – octombrie 2017, sustrăgându-se de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prevăzute de Codul fiscal, inculpatul a declarat la organul fiscal teritorial venituri obţinute din cedarea folosinţei bunurilor imobile aflate în proprietatea sa mai mici decât cele obţinute în realitate, suma nedeclarată ridicându-se la 684.487 lei (echivalentul a 152.883 euro), aferentă unui număr de 11 imobile, cauzând un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în sumă totală de 136.572 lei (din care suma de 114.687 lei reprezintă impozit pe venit, iar suma de 21.885 lei contribuţia asigurărilor sociale de sănătate)”, se arată într-un document al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, fostul preot va trebui să facă şi muncă în folosul comunităţii, timp de 90 de zile, în beneficiul primăriei din Rebrişoara, localitate din judeţul Bistriţa-Năsăud şi să urmeze programe de reintegrare socială.

Surse judiciare spun că artistul ar deţine în realitate 25 de apartamente, 9 terenuri cu construcţii, alte 5 terenuri şi un garaj.

Cântăreţul de muzică populară şi-a pierdut demnitatea de preot al Bisericii Ortodoxe Române în octombrie 2017 din cauza numeroaselor scandaluri iscate în jurul său. Cât timp a slujit în satul Moşuni, judeţul Mureş, vinerea făcea exorcizări. De asemenea, Pomohaci a fost acuzat că a invitat la slujbă un cunoscut pastor penticostal pe vremea când era preot tot la Moşuni şi că ar fi încercat să corupă sexual un minor.

 » sursa: ebihoreanul.ro