Foștii sportivi de performanță au pensii de câteva sute de lei. Un proiect de lege este ținut în sertar de 23 de ani. Mihail Albișteanu (AUR): PSD și PNL, bătaie de joc la adresa sportivilor care au servit România cu onoare

Sportivii de performanță care au obținut medalii de argint și bronz la campionatele mondiale și europene nu primesc niciun fel de recunoaștere din partea statului român. Mulți dintre ei de-abia reușesc să trăiască dintr-o pensie de câteva sute de lei. Un proiect de lege care le-ar acorda drepturile ce li se cuvin a fost elaborat, însă este ținut în sertarele comisiilor din Parlament de mai bine de 23 de ani. Deputatul Mihail Albișteanu a transmis că partidul AUR va face toate demersurile necesare pentru ca Legea sportului să fie modificată astfel încât sportivii ce au servit cu onoare România să primească, într-un final, recunoaștere meritelor.

O fostă sportivă de performanță, canotoare, de-abia reușește să trăiască cu o pensie de 1100 de lei. Disperată, femeia s-a decis să protesteze în fața Parlamentului cu speranța că povestea ei va fi auzită într-un final de către politicieni. Singurii parlamentari care au mers să asculte doleanțele acesteia au fost deputații AUR Mihail Albișteanu, Cristian Ivănuță și Ciprian-Titi Stoica.

Sunt fostă sportivă de performanță – canotaj, sunt maestru emerit al sportului, brevetată cu meritul sportiv clasa I. Eu din sport nu am niciun venit. Se plătește rentă viageră pentru locul I mondial și european, însă rentă viageră pentru II și III mondial și european, nu . Este discriminare, pentru că totuși sunt 3 locuri în clasament”, a explicat fosta canotoare.

Deputații AUR au promis că vor identifica proiectul care prevede extinderea categoriilor de sportivi ce primesc indemnizații și vor face toate demersurile ca acest proiect de lege să fie inclus pe ordinea de zi din Parlament.

Situația sportului din România este dezastruoasă, iar foștii sportivi de performanță se află într-o situație dificilă – mulți dintre ei au grave probleme de sănătate și o pensie extrem de mică. Vom verifica stadiul proiectului de lege care este ținut în sertar de una dintre comisiile Camerei Deputaților și vom face tot ce este necesar ca această să își reia parcursul legislativ. Este vorba de sportivi care au făcut onoare României și care nu primesc nicio recunoaștere din partea statului român”, a declarat deputatul AUR Mihail Albișteanu.