Fost ministru al Sănătății: Volumul de pacienți în zona de cancer s-ar putea cel puțin dubla!

Bolile cardiovasculare și cancerul fac ravagii în România, iar deputatul și chirurgul Patriciu Achimaș Cadariu crede că ar trebui să ne pregătim încă de pe acum pentru o creștere accelerată a numărului de îmbolnăviri, pe fondul îmbătrânirii populației și a stilului de viață nesănătos coroborat cu o monitorizare deficitară a pacienților din grupele de risc.

Un studiu publicat de Panorama arată că românii se confruntă cu risc de 60% de a muri de boală cardiacă în vreme ce ceilalți europeni de 37%.

„Întotdeauna mă feresc de date catastrofice, dar cu siguranță că volumul de pacienți, cel puțin în zona de cancer, s-ar putea cel puțin dubla în viitor. La cardiovascular, nefiind specialitatea mea, cred că ar fi bine să îi întrebăm pe colegi, dar cu siguranță creșterea numărului de pacienți s-ar putea să fie impresionantă”, a subliniat deputatul clujean și fost ministru al Sănătății.

Chirurgul Institutului Oncologic din Cluj a spus că din acest motiv a inițiat Planul național de control și combatere a cancerului devenit între timp lege. Un plan similar se află în lucru și pentru prevenirea bolilor cardio cerebrovasculare.

„Mortalitatea, dar și suferința prin boli cardio cerebrovasculare este una importantă. Să ne gândim doar la oamenii care suferă un accident vascular și rămân cu sechele. Ei devin, dincolo de suferința personală, o povară pentru familie și pentru societate”, a subliniat profesorul Achimaș-Cadariu.


E nevoie de educație!

El crede că alături de implementarea unor strategii coerente, mai e nevoie de construirea de spitale, de o mai bună pregătire a cadrelor medicale și mai ales de educație sanitară.

„Totul pornește de la educație. Pentru a evita probleme majore de sănătate, trebuie să fi învățat că e necesar să te prezinți în mod regulat la medic. În unele țări, cine nu se prezintă riscă să nu i se mai deconteze unele tratamente. În aceeași măsură, ar fi bine să înveți efectele fumatului, că alcoolul nu e recomandat decât poate în cantități moderate – oricum etanolul este un toxic în sine, că mișcarea este foarte bună, că e bine să ai un indice de masă corporală corespunzător.

În loc să adoptăm o dietă diversificată, să spunem, cu accent pe consumul de fructe și legume, nu-i mai simplu să-i dai un pumn de ciocolată copilului să se ducă la școală și ai scăpat de el? În loc să alergi cu el în parc sau să îl îndrepți către un sport, nu de performanță neapărat, dar către mișcare, nu-i mai ușor să zaci pe canapea, să te uiți la tabletă sau sau la televizor?

Sunt lucruri care, până la urmă, țin de un bun simț elementar. Da, viața modernă s-a schimbat foarte mult, într-un răstimp foarte scurt și, antropologic vorbind, suntem destul de aproape de momentul în care un om, ca să-și procure hrana, alerga kilometri pe zi și mânca foarte puțin. E o chestiune care s-a schimbat rapid.

Nu înseamnă că populațiile nu se vor adapta la acest stil de viață, dar asta vine firește cu anumite probleme – cardiovasculare, cancer și așa mai departe”, a subliniat chirurgul IOCN.


Apel la reforma administrativă

Deputatul Patriciu Achimaș-Cadariu a mai atras atenția că pentru a fi pregătiți de ceea ce urmează este nevoie de o reformă reală în administrație, care să cuprindă și partea medicală, „adică renunțarea la toate acele centre sociale care dau salarii și nu produc deloc servicii de sănătate reale sau convertirea lor în centre de triaj, recuperare și paliație”.

„Este o provocare pentru guvernul care va prelua frâiele României din ianuarie 2025 de a face cât de repede o astfel de reformă. Argumentele stabilității nu cred că mai țin. Eu cred că majoritatea trebuie să livreze rapid reforme cât de rapid se poate și să nu intre în acest joc absolut periculos de a nu risca pierderea de voturi în raport cu forțe care promit baliverne fără să aibă habar despre ce vorbesc”, a încheiat profesorul Patriciu Achimaș-Cadariu.