Fermierii sunt dispuși să vină cu tractoarele în Piața Universității. Cer blocarea vânzării terenurilor agricole către străini

Asociației Forța Fermierilor a răspuns invitației Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) de a participa la o întâlnire la Camera Deputaților – Parlamentul
României. În cadrul discuțiilor, Membrii Asociației Forța Fermierilor au prezentat o serie de probleme de importanță majoră pentru activitatea pe care o desfășoară, respectiv:

• Dezinteresul actualei echipe din cadrul Ministerului Agriculturii pentru elaborarea Planului Național
Strategic;
• Creșterea prețurilor la inputuri, respectiv la îngrășăminte, fiind solicitată o subvenție la prețul pentru
îngrășăminte;
• Necesitatea înființării unei Burse de cereale în România;
• Probleme întâmpinate în aplicarea legii vânzării terenurilor agricole situate în extravilan;
• Legea calamitaților naturale și a forței majore; propunându-se chemarea ASF în Comisie – privind
polițele de asigurare dar și necesitatea găsirii unei soluții pentru ca fermierii să nu mai fie executați
în cazul unui an agricol greu;
• Necesitatea înființării unei Bănci agricole și nivelul ridicat de dobânzi practicat în actualul sistem
bancar;
• Legea laptelui – blocată în Parlament;
• Legea privind practicile comerciale neloiale și eventualele modificări necesare la Legea 321 privind
comercializarea produselor alimentare;
• Propunere de scutire a impozitului pe salariul minim în sectorul agricol;
• Subvenția APIA la motorină, mărirea sumei și a cantităților alocate per cultură
• Încurajarea învățământului agricol dar și a școlilor de meserii din sectorul agricol;
• Prezentarea dificultăților întâmpinate de fermieri în relația cu ADS.

Urmare a celor prezentate de către Membrii Asociației, aceștia au fost invitați de către reprezentanții AUR să facă parte din grupele de lucru care se vor constitui în cadrul Grupului Parlamentar, pentru găsirea de soluții privind problemele indicate, făcând precizarea că se lucrează la un proiect privind transpunerea la noi a
legislației din Ungaria privind vânzarea terenurilor agricole.

În cadrul discuțiilor avute, Membrii AFF au fost informați că reprezentanți ai AUR participă sâmbătă, 2 octombrie, de la ora 17.00, la o acțiune de protest în Piața Universității. Am primit invitația de a ne alătura inițiativei împotriva actualului Guvern, inclusiv ca membrii AFF să participe cu tractoare.

Având sloganul „Agricultura în ofensivă”, Asociația Forța Fermierilor este o organizație profesională recunoscută legal, înființată în luna octombrie 2020, care militează pentru drepturile și interesele legitime ale sectorului agroalimentar din România. Asociația își propune să obțină o voce unitară a fermierilor din România, indiferent de domeniul de activitate și de mărimea fermei. Membrii Asociației Forța Fermierilor sunt fermieri activi, dinamici, de toate vârstele, din toate
regiunile țării, atât din sectorul vegetal cât și zootehnic.

Menționăm că reprezentanții Asociației Forța Fermierilor au precizat să Asociația noastră este o organizație apolitică, iar mesajul AUR despre acțiunea de sâmbătă, 2 octombrie, va fi inclus în informarea transmisă membrilor, urmând ca fiecare reprezentant al AFF să decidă în nume propriu dacă participă.

Pentru detalii, Asociația Forța Fermierilor se află la dispoziția membrilor care doresc să participe la acțiunea de sâmbătă, 2 octombrie, de la București – Piața Universității. În eventualitatea în care vor exista mai multe solicitări la numărul de telefon 0733.528.655, se poate crea un grup de discuții pentru Membrii care participă.

Menționăm că la discuțiile de luni, 27 septembrie, din partea Asociației Forța Fermierilor au luat parte:
• Vlad Macovei
• Ștefan Muscă
• Valentin Popa
• Lucian Marincea
• Cătălin Nenu
• Oana Chira
• Eugenia Dragnea
Din partea AUR au participat:
• Deputat Ciprian Ciubuc, Comisia pentru agricultură;
• Deputat Lilian Scripnic, Comisia pentru agricultură;
• Deputat Ringo Dămureanu; Comisia pentru constituționalitate, Comisia pentru muncă şi protecţie
social;
• Deputat Dănuț Aelenei, Comisia pentru industrii şi servicii;
• Deputat Vasile Nagy, Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic, Comisia pentru știință și tehnologie;
• Deputat Boris Volosatîi, Comisia pentru învăţământ, Comisia pentru comunităţile de români din afara
graniţelor ţării;
• Senator Andrei Hangan, Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării
Economice a Mării Negre;
• Senator Sorin-Cristian Mateescu, Comitetul Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare;
• Deputat Daniel-Gheorghe Rusu, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului;
• Senator Rodica Boancă, Comisia de abuzuri.