Forme de relief de pe Marte, modelate de erupţii de noroi ejectate din subsolul planetei (studiu)

Anumite forme de relief de pe planeta Marte, despre care s-a crezut că reprezentau vechi scurgeri de lavă, ar putea să fi fost modelate de erupţii de noroi, potrivit unui studiu apărut luni în revista Nature Geoscience, informează AFP.

Pentru a ajunge la aceste concluzii, cercetătorii dintr-o echipă internaţională au studiat propagarea noroiului în camera marţiană de la Open University din Marea Britanie, în care sunt reproduse condiţiile existente pe „Planeta Roşie”.

Aceste condiţii speciale includ o presiune atmosferică de 150 de ori mai scăzută decât pe Terra şi temperaturi care sunt de cele mai multe ori negative.

Or, în aceste condiţii, „noroiul se comportă în aceeaşi manieră ca anumite scurgeri de lavă de pe Terra şi formează numeroase pliuri”, au detaliat într-un comunicat specialiştii de la Centrul Naţional de Cercetări Ştiinţifice (CNRS) din Franţa.

„Scurgerile vizibile în imaginile captate pe Marte, pe care le interpretam până acum ca fiind lavă solidificată, ar putea fi totodată noroi uscat”, a explicat Susan Conway, cercetătoare la CNRS şi coautoare a studiului.

Aceste scurgeri de noroi, datând de „câteva milioane sau chiar miliarde de ani”, nu ar fi putut să se formeze fără circulaţia apei,

 » Citește tot articolul pe www.hotnews.ro