Formațiune uriașă descoperită pe fundul oceanului! Este mai înaltă ca un zgârie-nori

Cercetătorii de la Institutul Oceanic Schmidt au organizat noi explorări în Marea Barieră de Corali și au observat ceva surprinzător.

În largul coastelor Cape York, Australia, pe fundul oceanului, se înalță o uriașă formațiune de corali, care ajunge la o înălțime de peste 500 de metri.

Asta înseamnă că, dacă s-ar afla pe sol, gigantul coral ar fi mai înalt ca un zgârie-nori (aceste clădiri au în jur de 300 de metri înălțime).

Lățimea la bază a uriașei formațiuni este de 1.5 kilometri. Coralii se formează crescând unii peste alții, în generații succesive: la început se fixează pe rocile de pe fundul mării, apoi noua generație „crește” pe scheletele celor care au murit.

Astfel, în câteva mii de ani, coralii pot forma structuri foarte mari, însă o dimensiune atât de mare este totuși neobișnuit. Fiind foarte înalt, acest coral ajunge până la o adâncime de numai 40 de metri sub suprafața apei.

Recent, cercetătorii au făcut și alte descoperiri uimitoare în Marea Barieră de Corali. Ei au observat cea mea lungă creatură de pe planetă, o specie înrudită cu meduzele, cu o lungime de 45 de metri. De asemenea, au identificat alte 30 de specii noi, printre care și unii corali negri.

Noua explorare a Marii Bariere de Corali demonstrează că oamenii au încă multe de învățat despre ecosistemul din adâncuri.


 


Urmărește emisiunile tale preferate pe ProTv Plus: