Fondul de rezervă, din nou folosit pentru lucruri previzibile. Ori bugetul de stat a fost scris prost, ori există rațiuni electorale

Fondul de rezervă bugetară pus la dispoziția Guvernului iarăși finanțează proiecte în derulare, deși ar fi trebuit să fie folosit pentru urgențe (așa reiese Legea 500/2002). Vineri a apărut în Monitorul oficial o Hotărâre de Guvern prin care din acest Fond se dau bani (500 milioane lei) către primării prin Ministerul Dezvoltării. Conform acelui document, aceștia sunt necesari pentru finanțarea Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) – etapele I și II.

Aceste cheltuieli sunt previzibile când faci un buget. Nu au cum să apară din neant.

Astfel, apar două ipoteze:

1. Bugetul a fost făcut prost și au uitat să aloce bani

2. Rațiuni electorale (se apropie alegerile)

Probabil este vorba de cea de-a doua variantă.

De fapt, folosirea acestui fond pentru alte lucruri decât cel pentru care a fost destinat datează din 2018 (atunci a observat și Curtea de Conturi). Chiar recent Consiliul Fiscal atrăgea atenția asupra acestui lucru într-un raport: „aceste cheltuieli nu pot fi considerate neprevăzute şi ar fi trebuit luate în calcul la fundamentarea bugetului de stat”.

În anii 2018 și 2019 s-a exagerat cu alocarea sumelor din Fondul de rezervă pentru situații previzibile (vedeți raportul Consiliului fiscal).

 » Citește tot articolul pe www.hotnews.ro