Florin Cîțu: s-au vaccinat împotriva COVID 100.454 de persoane in ultimele 24 de ore

Prim-ministrul Florin Cîţu a anunţat că în ultimele 24 de ore s-au vaccinat împotriva COVID 100.454 de persoane.

„100.454 persoane vaccinate, în ultimele 24 de ore. Am promis, am făcut! România, hai că se poate!”, a scris Florin Cîţu, joi, pe Facebook.

Tot joi, preşedintele Klaus Iohannis, aflat la Constanţa, a declarat că România stă „extraordinar de bine” în ceea ce priveşte campania de vaccinare anti-COVID-19, arătând că se va depăşi numărul de 100.000 de persoane imunizate într-o zi.

„Noi, în România, stăm extraordinar de bine cu această campanie de vaccinare, în altă parte lucrurile sunt încă în organizare şi nu cred că sunt multe locuri unde cetăţenii se pot duce pur şi simplu la vaccinare”, a spus şeful statului, după ce a vizitat centrul de imunizare anti-COVID de la Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Gafencu” din Constanţa.

Preşedintele a amintit că de la sfârşitul acestei săptămâni doritorii vor putea să se prezinte la centre pentru vaccinare fără programare în platforma online