Florin Cîțu este de acord cu Ministrul Mediului – „Împuşcarea urşilor poate fi o soluție”

Premierul Florin Cîțu este de acord cu propunerea Ministrul Mediului, Tanczos Barna, de a împușca urșii agresivi. Ministrul Mediului, Taczos Barna, a anunţat că instituţia pe care o conduce intenţionează modificarea legislaţiei, astfel încât animalele agresive să poată fi împuşcate în maximum 24 de ore.

„Există zone în România unde am văzut că a crescut numărul incidenţelor. Am cerut un raport pe care l-am primit astăzi de la Ministerul Afacerilor Interne şi de la Ministerul Mediului, pe care nu am avut timp să-l citesc. Am citit un raport, acum o săptămână, de unde se primesc apelurile la 112 în ceea ce priveşte urşii, câte gospodării au fost distruse, câte atacuri, câte persoane rănite pe zone şi, bineînţeles, soluţii. Sunt mai multe discuţii pe care le avem”, a afirmat Cîţu

Întrebat dacă este de acord cu împuşcarea urşilor agresivi, aşa cum a propus ministrul Mediului, premierul a declarat că autorităţile trebuie să fie foarte atente la modul de comunicare şi la ceea ce vor să facă.