Florin Cîţu, declaraţii la Parlament. Avertisment înainte de şedinţa coaliţiei. Cum poate scădea preţul carburanţilor în România
Florin Cîțu / Foto: gov.ro
Florin Cîţu, preşedintele PNL şi al Senatului, a făcut mai multe declaraţii cu privire la măsurile anunţate de coaliţie, dar şi cu privire la creşterea preţurilor din România.
Într-o postare pe Facebook, Gheorghe Pecingină, deputat PNL, a vorbit despre un proiect depus de partidul pe care îl reprezintă, de reducere a CAS-ului cu 5%. VEZI MAI MULTE AICI
“Parlamentarii PNL au depus un amendament. Eu am văzut câteva măsuri care nu au fost discutate în coaliţie, spre exemplu extinderea facilităţilor din domeniul construcţiilor spre alte 3-4 sectoare. Şi mi se pare normal, pentru că atât timp cât facem ceva, trebuie să facem pentru toată economia. Cred că în acest context a fost depus amendamentul, dar eu am zis de ieri că vreau consens în coaliţie şi vom discuta măsura acolo. Impactul bugetar în reducerea CAS este mai mic decât impactul pentru reducerea facturilor la energie. Datele exacte le va da Ministerul Finanţelor. Vom lua banii de unde îi luăm şi pe cei pentru reducerea facturilor la energie. Vorbim de o măsură în beneficiul românilor, pentru că banii aceştia vor rămâne în economie. Sunt vreo 20 de miliarde care rămân la buget”, a spus Cîţu la Parlament.
În cazul în care PSD nu va fi de acord cu măsura, Florin Cîţu spune că “vedem ce alte măsuri se vor aproba. Eu merg pe varianta discutării în coaliţie”.
Mai scade acciza la benzină? Cum reducem preţul la pompă
“În coaliţie subiectul a fost închis. Poate la economie au descoperit altă măsură. Multe măsuri anunţate de colegi au fost retrase, acciza, plafonarea preţurilor. Gestionarea unei economii de criză este complicată, trebuie să fie atenţi. Am arătat în 2020 că se poate face. Preţul e determinat de piaţă,
» Aflați mai multe informații aici.