Firea lansează sprijinul financiar pentru fertilizarea in vitro. Vârsta beneficiarelor, crescută
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse anunță că a pus în dezbatere publică proiectul privind acordarea de sprijin financiar din partea statului pentru femeile care vor să facă fertilizare in vitro, una dintre propuneri fiind creșterea vârstei maxime de la 40 la 45 de ani. Ministerul lucrează de asemenea la două proiecte care vizează decontarea unor teste genetice pentru depistarea cancerului de sân.
Modificările privind implementarea programului de fertilizare in vitro vor fi făcute împreună cu Ministerul Sănătății și prevăd extinderea categoriei de vârstă în cazul persoanelor care-și doresc să aplice pentru o astfel de procedură, dar și decontarea unei sume care să acopere atât tratamentul medicamentos, cât și procedura de fertilizare în sine.
Potrivit ministrului Gabriela Firea, până în prezent, proiectul care a fost implementat la nivelul Primăriei Capitalei prevedea posibilitatea ca doar femeile cu vârsta între 20 și 40 de ani să beneficieze de FIV, propunerea fiind ca vârsta să fie majorată la 45 de ani.
„Suma decontată este 4.500 de euro, echivalentul în lei, și se pot înscrie în program cupluri căsătorite sau nu, dar și femeile singure. Se va legaliza și în țara noastră transplantul de material genetic, acum multe cupluri fiind nevoite să meargă în străinătate. Voi propune, de asemenea, acordarea mai multor zile libere pentru femeile care realizează aceasta procedură, pentru că specialiștii vorbesc de circa 7-10 zile de repaos. Ministrul Sănătății, Alexandrul Rafila, încurajează total acest proiect și sper ca în două luni să putem aplica proiectul la nivel național”, precizează Gabriela Firea, citată de News.ro.
Ministerul Familiei anunță de asemenea că lucrează alături de Ministerul Sănătății la implementarea a două proiecte care presupun decontarea unor teste genetice pentru depistarea cancerului de sân.
Unul dintre acestea se referă la testarea genetică pentru cancerul de sân,
» Aflați mai multe informații aici.