Facturi duble la energie pentru jumătate din români, după dispariția plafonării. Dumitru Chisăliță: Încă vreo 40% ar trebui să aibă un preț cu 75% mai mare
Mai mulți furnizori din România atrag atenția că va înceta plafonarea prețurilor la energie electrică. După eliminarea plafonării, românii ar putea să aibă chiar facturi duble, spun specialiștii care au analizat ofertele actuale din piață. Ștefan-Radu Oprea, ministrul Economiei, a explicat ce măsuri va lua statul român.
Din primăvara anului viitor va dispărea măsura plafonării prețurilor la energie și gaze, ceea ce înseamnă că oamenii vor plăti prețurile reale din piață. Deja au apărut primele oferte pentru anul viitor. Prețurile încep de la 1,3 lei KWh și ajung la 1,43 lei KWh, adică mult mai mari de cele 3 plafoane existente, relatează Antena 3 CNN. Asta înseamnă că facturile oamenilor ar putea fi mult mai mari.
“Discutăm de faptul că jumătate din români ar trebui să plătească un preț dublu față de ce au în prezent, iar încă vreo 40% ar trebui să aibă un preț cu 75% mai mare decât este în prezent”, a spus Dumitru Chisăliță, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă.
“Sigur că vedem o creștere față de ceea ce a fost până acum în momentul plafonării și compensării, și e firesc să fie așa, pentru că prețurile de pe piața liberă fluctuează. Pot să fie mai mari, mai mici, dar furnizorii trebuie să aibă o marjă prin care să se asigure în fața acestor fluctuații”, a explicat Corina Murafa, expert în politici energetice.
Cinci milioane de români care au un consum mic de energie, și care în prezent plătesc doar 68 de bani pe fiecare KW consumat, vor avea facturi mai mari
Furnizorii spun că vor mai apărea oferte în piață în următoarele luni, însă nu vor fi prețuri mai mici de 80 de bani pe KW, cum există acum prin aceste plafoane. Asta înseamnă că 5 milioane de români care au un consum mic de energie, și care în prezent plătesc doar 68 de bani pe fiecare KW consumat, vor avea facturi mai mari.
“Din estimările noastre, plafonul de 0,68 este mai sustenabil și este clar că cei cu un consum de sub 100 KW vor trebui, din păcate, să plătească mai mult”, a afirmat Laurenţiu Urluescu, președinte al Asociației Furnizorilor de Energie Electrică din România.
O problemă o reprezintă prețurile mari din regiunea noastră, care sunt chiar și duble față de vestul Europei. Au fost zile în care țara noastră a plătit și 1000 de euro pe un MW în orele de vârf, atunci când consumul era ridicat și producția internă nu acoperea consumul. Există, totuși, niște soluții prin care ne putem feri de aceste prețuri, relatează sursa citată anterior.
Creșterea capacității de producție din surse regenerabile, care sunt cele mai ieftine forme de producere, este absolut necesară. În același timp, este important să creștem capacitatea de stocare, să facem stocare comercială, astfel încât să folosim baterii mari care să echilibreze piața și să nu ne mai trezim cu astfel de prețuri speculative.
Ministerul Energiei: Inclusiv Comisia Europeană a spus atunci ‘da, plafonarea este o soluție’
Va fi, totuși, o categorie de oameni care va beneficia și anul viitor de un ajutor. Ministerul Energiei lucrează acum la o schemă de plafonare pentru consumatorii vulnerabili. Ștefan-Radu Oprea, ministrul Economiei, a explicat într-o intervenție la Antena 3 CNN ce planuri are guvernul pentru a ajuta cetățenii români după ce plafonarea prețurilor prețurilor la energie și gaze va fi scoasă.
„Eu îmi aduc aminte de momentul în care prețurile creșteau, și nu erau soluții, și am venit cu soluția plafonării. Au fost dezbateri în toate platourile de televiziune. Ni s-a spus că suntem socialiști, că stricăm piața, și altele. Apoi, a venit raportul bazat pe foarte multe studii europene și a dat dreptate României. Inclusiv Comisia Europeană a spus atunci ‘da, plafonarea este o soluție’. Lucrul acesta a fost foarte bun în economia românească atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru întreprinderile mici și mijlocii, pentru companii. Hai să ne gândim ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost acest lucru. Raportul BNR spune că inflația ar fi fost cu cel puțin 6 puncte procentuale mai mare, adică am fi ajuns la 25%. Am fi resimțit niște costuri extraordinare cu toții. Sunt niște termene limitate din timp, iar în acest timp luăm măsuri pentru a reglementa piața. Sunt capacități de producție în lucru și cred că Sebastian Burduja a explicat care sunt termenele.
Era centrala de Iernut care ar fi trebuit să pornească deja, dar din păcate este încă în lucru. Se lucrează, în schimb, foarte intens la centrala de la Mintia. Există capacității de producție noi în România și sigur, soluția e să ai capacități în bandă, mai mari, astfel încât să poți să rezolvi problema. Așa cum am apărat cetățenii români și economia românească înainte, așa o să facem din nou. Eu îmi aduc aminte că există un termen pe care nu l-am inventat, și anume lăcomia companiilor din acest domeniu. Nu e specifică României. O vedem în toată Europa. Nu mai există putere de negociere echilibrată în piață, și atunci neregulile acestea prea mari, puterea prea mare a multor companii, dăunează pieței”, a explicat Ștefan-Radu Oprea, ministrul Economiei.