Explozia de la Crevedia. Prima reacție a patronilor depozitului de GPL
Compania FLAGAS, care deține depozitul de GPL unde au avut loc exploziile devastatoare de la Crevedia, reacționează după două zile, printr-un comunicat de presă. Reprezentanții companiei deținute de fiul primarului din Caracal spun că vor să ajute persoanele afectate, dar nu precizează cum ar urma să facă acest lucru. Comunicatul este semnat de Ionuț Doldurea și Cosmin Stîngă, cei doi proprietari ai firmei.
„Urmare a tragediei cauzate prin incendiul din localitatea Crevedia, în reprezentarea societății FLAGAS SRL, ne găsim cu prioritate preocupați în aceste zile de situația victimelor și a tuturor persoanelor care au avut și au de suferit în orice mod din pricina acestui accident. La nivelul companiei și la nivel personal, ca administratori ai acesteia, căutăm să identificăm cu rapiditate și eficiență soluții concrete care să sprijine persoanele în suferintă și efortul autoritătilor, și care să completeze mobilizarea impresionantă și angajamentul pe care deja mulți oameni de bună credință le-au dovedit fără ezitare”, se arată în comunicatul companiei. „Încercați de nespusă mâhnire, înțelegem devastați încercarea extremă prin care trec atât de multe familii și sperăm să nu fim descalificați în străduința asumată de a o alina”, continuă comunicatul. „În contextul dat și din respectul datorat îndeosebi celor direct afectați de această nenorocire, comunicările noastre vor fi rare și reținute, inclusiv procedurile penale deja inițiate impunându-ne, chiar dacă astăzi nu la nivel formal, o astfel de conduită”, mai spun reprezentanții FLAGAS. Mai mulți oameni din Crevedia spun că la depozitul din Crevedia se descărcau și încărcau cisterne cu GPL. O localnică a spus că vecinii se temeau că la un moment dat ar putea avea loc o explozie. „Ne-am gândit că se va întâmpla asta, vecinii care au murit au spus… doamna chiar a spus: când vom muri, de la GPL ăsta o să murim. Ne era frică”, a declarat femeia, care a povestit că are un nepot internat în spital, în Târgoviște, în urma exploziei. Vecinii la care a făcut femeia referire sunt cei doi oameni care au murit în urma exploziei de la Crevedia. Este vorba despre doi soți, care au decedat într-un interval de 13 ore. Bărbatul a murit primul. A făcut infarct atunci când a văzut cât de grav rănită este soția lui. 2 oameni au murit și 56 au fost răniți în explozia devastatoare de sâmbătă seara, din Crevedia. Unii dintre răniți sunt în România, alții au fost transferați în străinătate. De asemenea, 8 case au fost distruse. În prezent, pompierii încearcă să răcească cu apă o ultimă cisternă cu GPL.